Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa auto ca măsură de reducere a crizei

Publicat in Jurnalul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Guvernul României doreşte modificarea parametrilor şi formulei de calcul a taxei de poluare auto pentru a impulsiona industria auto şi furnizorii din sectorul din România care încep să resimtă din greu scăderea cererii pe plan mondial. “Va trebui făcut ceva şi va trebui să vedem ce reglementări am putea introduce pentru că efectele sunt prea mari. Există 200.000 de persoane care lucrează în această industrie şi vrem să evităm greşelile făcute în Ungaria”, a spus ieri premierul Călin Popescu Tăriceanu, la Braşov. Tăriceanu a spus la Antena 3 că formula de calcul nu a stopat importul de maşini second-hand din Occident. “Taxa auto a afectat în special plaja de autovehicule între 6.000 şi 10.000 de euro, or exact în această limită activează Dacia”, a continuat Tăriceanu. Iniţial, taxa fusese gândită în 2006 drept taxă de mediu şi afecta doar automobilele de mâna a doua neînscrise în circulaţie. Odată cu sesizarea Comisiei Europene (CE), Guvernul a transformat-o în taxă de poluare auto şi care s-a aplicat tuturor autoturismelelor, inclusiv celor noi.

PIAŢA O IA LA VALE

Afirmaţiile primului ministru vin în contextul în care numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand de import a crescut cu 104,8% în primele 10 luni faţă de aceeaşi perioadă a lui 2007, la 205.086 unităţi. În acelaşi timp, înregistrările de maşini noi au scăzut cu 2,4% în acelaşi interval, până la 252.935. Îngrijorarea vine după ce numai pe luna octombrie numărul de maşini noi înmatriculate a scăzut cu 10,7% faţă de aceeaşi lună din 2007, de la 27.376 autoturisme la 24.438 unităţi. Ba mai mult, datele Registrului Auto Român (RAR) aferente primelor 10 luni arată că numărul de autovehicule mai vechi de zece ani avizate de Registru a crescut de cinci ori după 1 iulie, data intrării în vigoare a noii taxe auto. Astfel, numărul a urcat de la 14.500 de unităţi în primele şase luni la 74.0

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 38 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 36 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 23 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°