Nu am tendinţe sinucigaşe, nici nu ascult Tokio Hotel. Dar am ajuns la concluzia că dacă în timpul vieţii nu reuşeşti să câştigi cât ţi-ai dori, după moarte s-ar putea să valorezi tu însuţi mult mai mult. Şi, în loc să te bocească rudele la priveghi, ar da toate un party pe cinste. Pentru că, dacă viaţa nu are preţ, moartea sigur are.

Cazul la care voi face referire nu are legătură cu Constanţa. Şi chiar mă bucur. La sfârşitul verii, un anumit domn Cucoană, din Timişoara, îşi testa caii putere pe trupul unui alt tânăr ghinionist, care se plimba alături de prietenă, pe un trotuar din centrul oraşului. Cam în genul tipului cu X5-ul care a stat mult, poate prea mult, şi s-a gândit că sunt prea aglomerate străduţele Costineştiului, şi a ales să dea o tură cu jeep-ul pe plajă. Nimic nou, până la urmă, în cazul timişoreanului. Nu ar fi fost primul tânăr care-şi pierde viaţa sub scârţâit de roţi din ignoranţa unui fiu de afacerist. Ce mi se pare absurd este modul în care avocatul familiei nenorocite cere despăgubiri. Nu pentru faptul că s-a pus un preţ pe viaţa unui tânăr ale cărui vise i-au fost curmate atunci când de abia începeau să se contureze, ci pentru că, în această situaţie, viaţa lui este comparată cu funcţionalitatea unui organ sexual. „Dacă pentru pierderea unui organ, în cazul Ciomu, s-a dat o sentinţă definitivă, prin care se acordă despăgubiri de cinci sute mii euro, considerăm că viaţa unui om valorează cel puţin dublu“, apare declaraţia avocatului în ziarele centrale. O comparaţie care, în cele din urmă, ar putea fi justificată. Chiar şi cel care şi-a pierdut organul sexual şi căruia faimosul doctor măcelar i-a rămas dator cu un milion de euro se poate spune că şi-a pierdut viaţa în urma incidentului.

Viaţa şi-a pierdut, pentru unii, farmecul, dar nu preţul. Un cost pe cap de mort care se tratează în euro, în niciun caz în moneda naţională