Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei primari din judeţ sunt curtaţi de PC Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Preşedintele interimar al PC Braşov, Ion Diniţă, a declarat, ieri, că se află în tratative cu trei primari din judeţ care intenţionează să devină membrii PC. Însă, mai ales că acum este campanie electorală, Ion Diniţă nu a vrut să le dezvăluie numele şi nici partidul din care fac parte. „Aceşti primari îşi vor declara trecerea la partidul nostru doar înaintea alegerilor locale viitoare. Dacă ar face-o acuma, ar trebui să-şi prezinte demisia şi noi nu vrem să se organizeze alegeri anticipate în localităţile respective, pentru că acestea ar costa prea mulţi bani de la buget”, susţine Ion Diniţă. La bursa zvonurilor, însă, se pare că cei trei primari ar fi acum membri PD-L. Şi tot ieri, conservatorii braşoveni au anunţat faptul că aproximativ 50 de familii de tineri din oraşul Zărneşti ar putea să înceapă să spere că vor primi teren de la Primărie pentru a-şi putea ridica o casă. Consilierul local PC Zărneşti, Gicu Cojocaru, spune că a fost formată o comisie a CL Zărneşti de aplicare a Legii nr. 215, care acordă dreptul tinerelor familii de a primi loc de casă.

„La Primărie sunt depuse peste 400 de dosare şi până acum au fost identificate aproximativ 50 de parcele care vor fi atribuite tinerilor. Am cerut tuturor solicitanţilor să-şi completeze dosarele pentru a putea începe analizarea lor. Din cauză că numărul locurilor de casă identificate este mult mai mic decât numărul solicitanţilor, a trebuit să introducem noi criterii de evaluare a dosarelor”, a spus Gicu Cojocaru. Preşedintele interimar al PC Braşov, Ion Diniţă, a declarat, ieri, că se află în tratative cu trei primari din judeţ care intenţionează să devină membrii PC. Însă, mai ales că acum este campanie electorală, Ion Diniţă nu a vrut să le dezvăluie numele şi nici partidul din care fac parte. „Aceşti primari îşi vor declara trecerea la partidul nostru doar înaintea alegerilor locale viitoare. Dacă ar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°