Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se ieftinesc casele

Publicat in Adevarul, duminică 16 noiembrie 2008 ·

Mecanismele crizei financiare globale au tras pârghiile preţurilor în jos, astfel că românii pot spera să cumpere în curând locuinţe din ce în ce mai ieftine. Un raport de monitorizare elaborat de portalul AnunturiParticulari.ro relevă că preţurile locuinţelor au ajuns la nivelul anului trecut. Mai mult, este de aşteptat ca procesul de ieftinire să continue. De la începutul anului, preţurile imobilelor au scăzut direct proporţional cu creşterile din 2006-2007. Scăderea preţurilor e văzută drept o consecinţă directă a crizei economice, instabilitatea acestora fiind cauzată de diminuarea cererii de pe piaţă, mai ales în urma înăspririi condiţiilor de creditare.

Dar la ce bun? Românii tot săraci sunt, în contextul aceleiaşi crize, chiar dacă unora li se pare încă o glumă proastă care nu îi poate atinge. „E o reacţie în lanţ”, spune analistul economic Liviu Voinea. “Pentru că nu mai este creditare, nu mai au banii cu care să cumpere aceste apartamente, fie ele şi mai ieftine”.

Pe de altă parte, analistul financiar Bogdan Baltazar consideră că ieftinirea e de bun augur şi că oamenii ar putea totuşi accede la un credit cu grad de îndatorare mai mic, corelat cu noile norme de creditare ale Băncii Naţionale. “Preţurile se vor plafona spre sfârşitul acestui an, dar îşi vor continua scăderea pe parcursul anului viitor, până prin septembrie. Bineînţeles că totul depinde şi de evoluţia creditelor.

Chiar dacă preţurile au scăzut, numărul tranzacţiilor a rămas tot mic. Însă tendinţa de aşteptare a cumpărătorilor se va diminua în momentul în care o să fie evidentă această scădere de preţ”, a declarat Andrei Pascu, broker şi proprietar al agenţiei imobiliare RE/MAX Advantage, citat de “Business Standard“.

Ofertă mare, cerere timidă

Numărul imobilelor scoase la vânzare în octombrie a crescut comparativ cu început

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 7 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 6 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 7 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 6 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 16 minute
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 8 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 6 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

14°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°