Există convingerea că, în afară de lapte, nou-născuţii nu mai au nevoie şi de alte vitamine sau minerale. Bebeluşii au nevoie însă şi de câteva suplimente nutritive. Deşi majoritatea elementelor nutritive se găsesc în laptele matern sau în cel artificial şi mai apoi în sucurile şi preparatele introduse în momentul diversificării alimentaţiei, unele suplimente de vitamine şi minerale sunt recomandate pentru dezvoltarea nou-născutului. Spre exemplu, s-a demonstrat că nou născuţii hrăniţi exclusiv la sân, trebuie să ia un plus de vitamina K, necesară coagulării sângelui.
De asemenea, vitamina D, necesară împotriva rahitismului, nu se găseşte în cantităţi suficiente în lapte şi nici nu este sintetizată de nou-născut. De aceea, pediatrii recomandă administrarea aceasteia sub formă de picături, de la naştere, până la vârsta de trei ani.
Bebeluşii care primesc doze mari de vitamina D, au un risc mai scăzut de a se îmbolnăvi de diabet de tip I (insulinodependent sau diabetul copiilor), spre deosebire de cei care primesc doze mici de vitamina D.
Suplimentarea vitaminei A – retinol (2 500 Unităţi Internaţionale pe zi, pentru copiii de până la 2 ani) este importantă în stimularea sistemului imunitar, în dezvoltarea normală acartilajelor, a mucoaselor şi a pielii, ajută la adaptarea vizuală, la dezvoltarea normală a scheletului şi a smalţului dentar, intervine în metabolismul proteinelor şi al sărurilor minerale şi în stimularea creşterii.
Importanţa fierului
De asemenea, încă de la naştere, pot exista şi carenţe de fier, mai ales dacă mama a avut rezerve insuficiente. Carenţa de fier poate produce anemie şi rezistenţă scăzută la infecţii a nou născutului. Prevenirea carenţei de fier a nou-născuţilor şi sugarilor începe din perioada prenatală, când femeia însărcinată trebuie să îşi controleze periodic nivel