Una dintre principalele cauze ale mortalităţii neonatale este sindromul de detresă respiratorie. Viaţa a aproximativ 90% dintre nou-născuţii cu acest sindrom este ameninţată, din cauza lipsei fondurilor necesare unui tratament corect.
Sindromul de detresă respiratorie este caracteristic nou-născutului prematur, cu greutate sub 1.500 gr sau vârsta de gestaţie mai mică sau egală cu 32 de săptămâni. Aceşti copii reprezintă aproximativ 3% din numărul anual de naşteri, aproape 6.000 de nou-născuţi. Incidenţa bolii creşte odată cu scăderea vârstei gestaţionale.
Mai afectaţi de boală sunt nou-născuţii de sex masculin, dar şi cei din sarcini gemelare (exemplu geamănul al doilea), cei cu asfixie/hipoxie perinatală (cu debut intrauterin, determinat în general de patologia maternă de sarcină).
Peste 80% dintre prematurii afectaţi de această patologie au un risc crescut faţă de ceilalţi de a deceda în primele zile de viaţă. Deoarece afecţiunea este cauzată în principal de imaturitatea pulmonară, ceea ce înseamnă deficit cantitativ şi calitativ de surfactant, o substanţă ce se găseşte în mod normal în cantităţi suficiente în plămânul unui nou-născut normal.
PROTOCOALE STANDARD
În întreaga lume, profilaxia şi tratamentul acestei patologii se efectuează prin administrarea de surfactant,
conform unor protocoale standard, în secţii de terapie intensivă neonatală. Surfactantul este substanţa activă deficitară din plămânul imatur al prematurului, administrarea produsului medicamentos endotraheal având rol de substituţie, dar şi de stimulare a sintezei proprii. Prin administrarea de surfactant exogen, mortalitatea neonatală la prematurii afectaţi de sindromul de detresa respiratorie se reduce cu 60%-80%, adică în cazul ţării noastre cu peste 1.300 decese/an.
Mai mult, această terapie ar scurta dur
