Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinţii pot creşte din nou, prin stimularea celulelor stem

Publicat in Gandul, marți 18 noiembrie 2008 ·

Sunt regenerate dentina şi pulpa dintelui pierdut, prin intervenţii locale

Tehnologia, disponibilă pe scară largă în patru-cinci ani

Visul oricărei persoane care se teme de vizitele la medicul stomatolog este pe cale să se împlinească. Dinţii afectaţi pot creşte din nou, aşa cum reiese din cercetările oamenilor de ştiinţă francezi. Reactivând la nivel local celule stem existente, cercetătorii au obţinut autorepararea dinţilor – deocamdată, la şoareci. Dinţii deterioraţi – cariaţi sau curăţaţi deja de stomalog – nu vor mai avea nevoie de „proteze” precum plombe, incrustaţii sau coroane, pentru că va fi la îndemână cea mai bună dintre reparaţii: autoreparaţia, relatează revista Science et vie.

Tehnica se referă la „trezirea” celulelor stem conţinute de dinte – mai exact, în pulpa dintelui, partea sa internă, unde se găsesc nervii şi vasele sanguine. Celulele stem ale dintelui rămân inactive după naştere, dar rămân prezente acolo până la sfârşitul vieţii. În tot acest interval, ele nu sunt capabile să vindece o leziune sau să repare un dinte stricat. Celulele stem ale dintelui nu intră în acţiune decât în cursul dezvoltării embrionare pentru a „fabrica” dentina şi pulpa dintelui.

Ingredientul-miracol: o peptidă

Cinci minute au fost suficiente pentru a face intervenţia asupra şoarecelui – acestuia i-a fost distrus dintele (o mare parte din dentină şi din pulpă). I-a fost inoculată chiar în cavitatea din dintele stricat o microbilă acoperită cu molecule capabile să activeze aceste celule stem (celule ce pot da naştere la alte celule). Este vorba de peptida A-4. Moleculei îi sunt suficiente 30 de minute după ce ajunge în organism pentru a declanşa deja primele reacţii ale celulelor stem. În cele din urmă, după maximum 90 de zile, pulpa şi dentina dintelui se refac. Singurul care nu se poate reface cu ajutorul celulelor stem este sm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în cea mai mare parte a ţării, până joi seară/ Cod galben de averse torenţiale şi furtuni, în 25 de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei

News.ro acum 42 minute
Meteorologii anunţă că, până joi seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, aversele fiind însoţite de descărcări electrice şi, în unele zoiine, de intensificări ale vântului şi grindină. Douăzeci şi cinci de judeţe din Moldova, Transilvania, no

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum o ora
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum 29 minute
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum o ora
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Jude Bellingham, cel mai bun jucător din LaLiga - Premiu și pentru Lamine Yamal, starul Barcelonei

HotNews acum 16 minute
​Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător din LaLiga, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de „cea mai bună speranţă” din campionatului Spaniei, relatează L'Equipe. Jude BellinghamFoto: Michael Wyke / AP / Profimedia Jude Belli

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Familie din Bistriţa-Năsăud intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru animale / Băiatul de 16 ani a a murit / „A fost la îmbăiat de oi”

G4Media acum o ora
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale, iar, ulterior, băiatul de 16 ani al familiei a decedat, transmite Agerpres. Ech

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Black Sea Oil & Gas înfiinţează o nouă companie care va dezvolta centrale de biogaz în România

Wall-Street.ro acum o ora
O nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România a fost înfiinţată de Black Sea Oil & Gas S.A. (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 3 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°