RABDARE. Marius Bilasco mai are de asteptat pana va da de baut pentru ca a inscris golul care a adus victoria echipei sale in fata "cainilor" Victoria cu Dinamo nu a fost udata cu sampanie, jucatorii lui Dan Petrescu fiind hotarati sa amane bairamul. Ii asteapta meciurile cu Timisoara si Steaua.
Cristian Blanuta
Vorbele i-au iesit la fix lui Bogdan Mara. Inaintea meciului Dinamo - Unirea Urziceni, decarul nu s-a sfiit sa parieze pe victoria echipei sale. Duminica noaptea, ialomitenii au confirmat pronosticul lui Mara, invingand in "Stefan cel Mare". Bucurie imensa in vestiarul trupei lui Dan Petrescu. Urma si petrecerea. Numai ca jucatorii au spus pas. Au hotarat sa tina la rece sampania. "Avem doua meciuri tari, cu Timisoara si cu Steaua. Asa ca am hotarat, de comun acord, noi, jucatorii, si conducerea clubului sa nu petrecem acum. Trebuie sa ne concentram pentru cele doua partide importante. Vrem sa terminam turul pe primul loc. Vom avea apoi timp sa sarbatorim", a dezvaluit Bogdan Mara.
Ultima petrecere la care a participat lotul echipei Unirea Urziceni a fost dupa victoria din Giulesti, 2-1 cu Rapid. Atunci, fotbalistii au sarbatorit succesul la Shade, fostul club Bonsai, apartinand fratelui lui Bogdan Mara. Se pare ca, la acea ora, nici prin gand nu le-a trecut ca se vor afla la doar doua etape de titlul onorific de campioni de toamna. Tocmai din aceste motive, Mara si colegii lui au renuntat sa mearga in cunoscutul club.
Au de luat cate 4.000 de euro
Finantatorul Unirii Urziceni, Dumitru Bucsaru, le plateste jucatorilor rata din contracte, dar si primele, la sfarsitul fiecarei luni. Deocamdata, fotbalistii au de luat cate 4.000 de euro pentru victoriile cu Otelul Galati (3-1) si Dinamo
(1-0).
(C.B.)
@N