Vorbim despre cultul morţilor, de această dată, practicat pe un teritoriu cunoscut şi sub numele de Grădina Maicii Domnului, spaţiu în care au trăit, conform afirmaţiilor unor iniţiaţi, primii locuitori ai Pământului.
Vorbim despre spaţiul pe care s-au descoperit de curând scrieri mai vechi decât cele sumeriene (care datează de 5.000 de ani) şi anume cele de pe Tăbliţele de la Tărtăria (care datează de 8.000 de ani). Vorbim despre una dintre civilizaţiile importante ale Pământului, cea geto-dacică şi nu în ultimul rând vorbim despre prima ţară creştinizată.
Conform credinţei religioase, la geto-daci cultul morţilor cuprindea ritualuri specifice, asemănătoare celorlalte civilizaţii antice. Astfel, înmormântările celor bogaţi se făceau după ce decedatul se ţinea la vedere timp de trei zile, perioadă în care era jelit, după care urma un prânz funerar. Apoi, acesta era incinerat sau îngropat în pământ, iar peste mormânt se spărgeau vase folosite de el în viaţă. Lângă mormânt se găseau gropile pentru ofrandă, în care i se puneau pâine şi oasele animalelor sacrificate pentru prânzul funerar, aşezate în vase de lut ars. Incinerarea era făcută cu un ritual purificator de esenţă spirituală, iar aceasta se făcea în antichitate pe ruguri, în aer liber, iar mai târziu în cuptoare speciale. Geto-dacii credeau şi ei într-o existenţă de după moarte, fapt pentru care lângă rămăşiţele pământeşti ale celui decedat se aşezau obiectele necesare vieţii ca alimente, podoabe, obiecte de uz casnic, monede şi arme.
Mărturisirea şi lumina Cultul morţilor la creştinii ortodocşi începe prin acordarea unei atenţii deosebite faţă de trupul lipsit de viaţă al celui ce a purtat spiritul în viaţa pământească. Creştinii cred că trupul lipsit de viaţă va reînvia la Judecata de Apoi, când el se va reuni cu spiritul, refăcând persoana care se va înfăţişa în f
