Piata interbancara monetara
Piata interbancara monetara (am denumit-o astfel pentru a o diferentia de piata valutara despre care am vorbit in articolul de ieri) este o piata exclusiva a bancilor, pe care acestea isi dau imprumuturi pe termen scurt una alteia. O institutie bancara cu nevoi temporare de lichiditate va lua un depozit de la una cu exces temporar de lichiditate. Astfel, aceasta piata reprezinta un instrument esential al sistemului bancar pentru administrarea lichiditatii si are la baza increderea intre participanti.
Este atent urmarita de analisti, pentru a se evalua atat riscul de credit, cat si starea economiei. In situatii de criza, activitatea pe aceasta piata poate sa se diminueze, chiar pana la nivelul de inghet, in conditiile in care participantii nu mai au incredere unii in altii. O criza de incredere, urmata de o criza de lichiditate, poate sa aiba consecinte dramatice asupra economiei. Reducerea fluxului de fonduri afecteaza capacitatea firmelor de a lua imprumuturi, obligandu-le sa inchida partial sau total capacitati de productie si sa concedieze angajati.
In functie de moneda, pe fiecare piata interbancara s-a format o dobanda de referinta care reprezinta dobanda de tranzactionare dintre banci, dar care sta si la baza creditelor acordate de catre acestea clientilor nebancari (institutionali, nu si de retail). Cele mai reprezentative dobanzi de referinta sunt LIBOR pentru dolarul SUA, EURIBOR pentru EURO, TIBOR pentru yenul japonez si ROBOR pentru leul romanesc.
Spre deosebire de piata valutara care a devenit transparenta odata cu liberalizarea contului de capital si, ca urmare, instrumentele de gestionare a riscului valutar pe leu au aparut relativ repede, piata monetara a avut nevoie de mai mult timp pentru maturizare.
Atat bancile comerciale, cat mai ales institutiile financiare internationale (BERD, Banc
