Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UniCredit finanteaza Complexul Rovinari cu 77,5 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 18 noiembrie 2008 ·

In pofida restrangerii resurselor, piata creditului corporate consemneaza o finantare importanta prin pachetul de 77,5 milioane de euro pe care societatea de stat Complexul Energetic Rovinari l-a contractat de la UniCredit Tiriac Bank pentru sustinerea programului de investitii de mediu.

Perioada maxima a pachetului de finantare este de pana la 10 ani, iar creditul va fi garantat partial printr-o scrisoare de garantie emisa de Eximbank.

Acesta reprezinta primul credit de investitii acordat de catre UniCredit Tiriac Bank Complexului Energetic Rovinari. La inceputul acestei luni si Grupul International Railway Systems, detinut de omul de afaceri Cristian Burci, a obtinut un credit de 100 mil. euro de la patru banci, coordonate de Royal Bank of Scotland, pentru dezvoltarea grupului si refinantare.

Astfel de tranzactii arata ca piata locala a creditului pentru companii nu este inghetata, desi bancile trebuie sa faca fata diminuarii resurselor, iar clientii lor trebuie sa-si asume costuri mult mai mari decat la inceputul anului pentru a putea accesa noi credite.

"In mediul economic actual, un astfel de credit arata ca proiectele viabile si bine structurate isi gasesc finantare in continuare. Vom continua sa sustinem proiectele de investitii care au potential de dezvoltare pe termen lung, indeosebi pe cele din domeniul energiei", a declarat Rasvan Radu, presedintele executiv al UniCredit Tiriac Bank.

Complexul Energetic Rovinari este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata productiei de energie electrica, avand o cota de piata de 11% in 2007. Societatea este detinuta de AVAS in proportie de 76%, restul de actiuni fiind transferat Fondului Proprietatea.

Pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf, compania va monta instalatii de desulfurare a gazului de ardere pentru fiecare din unitatile generatoare de energie electrica, in c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 52 minute
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 9 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum o ora
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum 22 minute
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum 10 minute
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 2 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Țara care se pregătește pentru un val de căldură sufocant. Sunt așteptate „câteva zeci de recorduri” zilnice

Ziare.com acum o ora
Mai multe regiuni din centrul şi estul SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să fie anormal de ridicate pentru luna iunie, scrie AFP. Serviciul meteorologic naţional (NWS) anunță că se aştea

Cyril Ramaphosa a fost reales preşedinte al Africii de Sud

News.ro acum 3 ore
Cyril Ramaphosa, în vârstă de 71 de ani, a fost reales, vineri, pentru un al doilea mandat de preşedinte al Africii de Sud, după ce a obţinut majoritatea voturilor în Adunarea Naţională. Preşedintele în exerciţiu a obţinut 283 de voturi, faţă de 44

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°