Ministerele fotbalului au intrat în panică. Supremaţia de partid şi de stat le-a fost deranjată de nişte mujici care şi-au luat nasul la purtare. Dusan Uhrin, un venetic fără pic de respect pentru tradiţia cadenţată, i-a examinat fără pic de îngăduinţă pe stelişti. Şi, culmea tupeului, şi-a permis să treacă la catedră tocmai în Ghencea, acolo unde, de obicei, cine mişcă nu mai mişcă.

Dincolo, mai spre Urgenţă, Dinamo s-a împiedicat în ciulinii Bărăganului. Liderul sărac în fotbal, dar suspect de bogat în agoniseală s-a trezit că arbitrul fluieră finalul meciului cu vreo două ore înainte ca trupeţii lui Rednic să fi găsit şi ei drumul spre poartă. Uite-aşa, din întâmplare-n întâmplare şi din Ghencea până-n Ştefan cel Mare au ruginit epoleţii fotbalului de-ţi vine să plângi de mila cătanelor trecute-n rezervă de nişte provinciali obraznici.

Egalul Stelei cu Timişoara şi înfrângerea suferită de Dinamo în meciul cu Unirea Urziceni sunt realităţi ale jocului. Realităţi aparent nefireşti dacă avem în vedere osânza afişată de pretenţioşii Bucureştilor. Explicaţia eşecurilor capătă însă consistenţă logică atunci când se constată că evoluţia echipelor este virusată la greu de conducerile neghioabe cu care Steaua şi Dinamo s-au pricopsit. Când strategia este concepută de pifani fără vocaţie, când comanda de front este atribuită unor indivizi fără personalitate, chiar şi nişte trupe de elită ar fi condamnate la eşec.

Steaua reprezintă pentru Gigi Becali cobaiul pe care-şi antrenează visarea conducătorului suprem. Dictatura n-ar fi rea câtă vreme ar exista bune intenţii, dar şi iluminare.

Ea devine însă dezastruoasă atunci când dictatorul nu ştie că nu ştie şi astfel se află în imposibilitatea de a-şi materializa gândul cel bun. Iar Gigi Becali tocmai prin ignoranţă se face remarcat. De aceea calcă în străchini, devine mâ