Oamenii despre care am scris în ediţia de astăzi a Jurnalului de bucătărie se cunosc unii pe alţii. Deşi trăiesc în comunităţi (oarecum) închise. Îi uneşte însă… o legumă; mai bine zis un tubercul, pe care îl scot toamna din ţărână şi pe care îşi modelează azi existenţa, aşa cum au făcut-o şi strămoşii lor. Pentru locuitorii din Prejmer, din Hărman ori din Hoghiz – ca pentru mai toţi ţăranii din Ţara Bârsei – cultura cartofului este îndeletnicirea care le asigură pâinea de fiecare zi pe masă.

Ba chiar el, cartoful, este (în) pâinea de pe masă. Şi-n mai toate bucatele, de la antreuri şi supe, la feluri principale şi deserturi. Într-un fel, în documentarea noastră de-un week-end în cele trei comune braşovene, ne-am văzut uneori puşi în situaţia de a transmite de la unii la alţii informaţii, vorbe frumoase. "Ah, cât mă bucur că aţi fost la Boţomani – că noi aşa le zicem, Boţomanii…" avea să ne zică Lenuţa Bălăşcuţă aflând de popasul nostru la inginerul Gheorghe Boţoman şi la soţia lui, Tanţa, în pensiunea-muzeu de la Fântâna (comuna Hoghiz). "Ce oameni minunaţi!" "Şi tatăl domnului inginer! Ce preot bun era! Câte n-a învăţat satul ăsta de la el!", ne mărturisise despre acelaşi om Valeria Maniu, consăteanca şi vecina lui (căci stă chiar lângă fosta casă parohială, unde inginerul copilărise). Aveam să am la Bucureşti încă o surpriză. La Muzeul Ţăranului Român, vorbind despre colecţia inginerului, Georgeta Roşu, director al MŢR, îmi spune: "Boţoman… cunosc numele acesta. La Rupea, acum vreo 30 de ani, cineva cu numele acesta ne-a ajutat să găsim nişte piese de patrimoniu de excepţie…" Poate nu întâmplător, în aceleaşi zile, la Rupea se inaugura un muzeu etnografic. La care inginerul Gheorghe Boţoman ne-a invitat.

Părea că totul, în zilele acelea, era într-un fel legat de numele lui…

Sugestii culinareRevenim, aşa cum am promis, cu