Tinere fecioare moarte care haladuiesc prin vazul satului, in rochie alba de mireasa, ba-ngropate, ba dezgropate, barbati care-si iau zborul (tot la propriu), pitici in labirintul cu oglinzi - asta e teren minat in cinema. Nu te inhami la asa o lucrare decat daca esti fie Emir Kusturica, fie David Lynch, si nu daca te afli la o prima intalnire cu filmul, una de tatonare, de "sa ne cunoastem mai bine", cum pare a fi Horatiu Malaele cu intaiul sau film, Nunta muta.

Generozitatea ma indeamna sa rezum subiectul astfel (cum si l-au dorit autorii, si nu cum se vede de fapt pe ecran): o echipa de jurnalisti face un reportaj intr-un sat populat doar de femei. Urmeaza un lung flashback (filmul in sine): atmosfera de sat, atmosfera de sat ± secventa de carciuma, secventa de carciuma ± sex in porumb ± pereche de sani ± inmormantare ± nunta (tot ce trebuie la un film despre satul romanesc). Nunta din titlu se intampla in plin doliu ce urmeaza mortii lui Stalin, cand toate ceremoniile sunt interzise. Asta e gaselnita din Nunta muta, si se vede bine ca ideea nu-i rea. Idee ± multi actori inghesuiti in cadru nu-i insa destul ca sa-ti iasa film.

Cum se vede? Fiecare fotograma straluceste, la fel ca orice bucatica de alb din cadru, de la rochia de mireasa la fata de masa, totul e imaculat in satul din film, lumina e pusa impecabil: arata a film unde un bun director de imagine (Vivi Dragan Vasile) a avut mana libera. Imagine e glossy, "frumosa", stralucesc costumele, si sanii cei din porumb - dar imaginea unui film nu e, nu trebuie sa fie o opera de arta in sine; menirea ei e sa slujeasca produsul final.

Ce se vede? Se vad multi actori - nu toti au loc sa joace, sa se desfasoare, pentru ca sunt prea inghesuiti pe ecran, iar unii, Victor Rebengiuc de exemplu, fara a avea vreo replica. La conferinta de presa realizatorii pareau foarte mandri de gen