Cititorii au trecut în număr mare pe la standul editurii Adevărul Holding pentru a cumpăra volume la preţuri incredibile. Editura Adevărul Holding a înregistrat un succes major în prima zi a Târgului de Carte “Gaudeamus”, care se desfăşoară până pe 23 noiembrie, la Romexpo. Publicul nu a ratat cele mai bune oferte de carte de la târgul “Gaudeamus”.
Într-un singur loc puteai să găseşti volume de referinţă ale literaturii universale la preţuri fără rival: standul “Adevărul”. “Ce mod frumos de a te îndrăgosti de literatură!”, a spus un cititor, care şi-a cumpărat trei cărţi – “Notre-Dame de Paris”, de Victor Hugo şi “Marile speranţe” (volumele I, II), cu doar 29.97 lei (9.99 lei volumul), în condiţiile în care la alte edituri doar o singură carte a unui clasic costă 40 de lei.
Cel mai elegant stand de la târg a atras atenţia prin mobilierul de lux produs de firma Ovo Design, iar oamenii au putut să se odihnească în fotoliile confortabile, răsfoind atent cărţile apărute în condiţii grafice excelente.
Mulţi dintre ei şi-au sunat rudele şi prietenii, îndemnându-i să vină să-şi cumpere cărţile din “Biblioteca Adevărul”, dar şi DVD-urile din colecţiile oferite până acum de ziar.
La stand, cititorii se pot abona şi la cotidian, avantajul abonamentului fiind imens: ei vor primi gratuit primele două cărţi din “Biblioteca Adevărul” – “Notre- Dame de Paris” şi “Marile speranţe” (primul volum).
Coloşii literaturii, în ediţii de lux
Dar cititorii care au venit să pună bazele colecţiei “100 de opere esenţiale ale literaturii universale” au fost atraşi şi de alte titluri lansate de “Adevărul”, în colecţii de lux: “Lev Tolstoi” – opere complete (15 volume), “Mark Twain” – opere alese (9 volume), “Jack London” – opere alese (13 volume).
Pe lângă acestea, publicul a mai cumpărat şi seriil