Cînd ne gîndim, de pildă, la personajele lui Camil Petrescu, nu ezităm să le încadrăm în categoria intelectualilor lucizi, la fel cum pe eroii (sau pe antieroii) lui G. Călinescu îi percepem în funcţie de o anume tipologie, a cărei filieră este una balzaciană. Jocul de puzzle prin care clasăm personajele avînd în vedere o sumă de caracteristici specifice pare a nu mai avea nici un mister, cel puţin în cazul literaturii canonice. Cartea lui Horia Gârbea, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici, demonstrează însă că noi trasee interpretative se pot contura chiar pornind din puncte literare ameninţate, adesea, de căderea în clişeizare. Totuşi, cartea lui Gârbea nu ia aspectul unui studiu critic, ce ar fi presupus o rigoare sistemică. Numeroasele intervenţii – cu precădere ludice şi ironice – ale autorului împing scrierea la graniţa criticii cu ficţiunea, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici putînd trece, astfel, drept o critificţiune. Plecînd de la premiza că viaţa personajelor este, în multe cazuri, mai interesantă decît cea a persoanelor reale, Horia Gârbea îşi îndreaptă atenţia către o serie de eroi din literatura română (începînd cu cea din secolul al XIX-lea, cu o pondere clară pe Caragiale, ajungînd la scrieri din contemporaneitate) pe care îi observă în contexte variate – inedite atunci cînd le raportăm la linia trasată, de-a lungul timpului, de critică –, reprezentative pentru conturarea unei epoci. Horia Gârbea ne sugerează că, uneori, într-o mai mare măsură decît documentele, literatura păstrează mai fidel liantul cu realitatea unei anume perioade istorice. Ceea ce ştim despre secolul al XIX-lea se datorează mai mult lui Caragiale sau lui Creangă decît consemnărilor oficiale, iar un Camil Petrescu sau un Mircea Eliade ne povestesc, de multe ori, într-un mod mai verosimil despre interbelic decît documentele. În definirea personajelor, Horia Gârbea ia în con