In primele zile ale intaiului an de facul-tate, unul dintre profesorii-gazetari ne spunea, la un seminar, raportandu-se la propria persoana, ca, dupa ce vom intra in presa, vom scapa de sub control propriul timp. Ca, pentru un jurnalist, succesiunea zilelor saptamanii, cea a lunilor si a anilor vor parea ca au o alta unitate de masura sau un alt ritm decat pentru restul lumii. Ca viata lui, a gazetarului, va avea ca puncte de reper nu notiuni gen "ieri" sau "maine", ci sedinta de sumar si inchiderea editiei, ziarul de azi si ziarul de maine. Era o idee pe care tineretea ne impiedica sa o intelegem prea bine. O idee pe care, incercand sa-i identificam motivatia si esuand in aceasta incercare, aveam tendinta de a o cataloga doar ca pe un mic act de bravura din partea unui om cu multa experienta, constient de nivelul de profesionalism la care ajunsese. A fost necesara trecerea unor ani pentru a constientiza ca mesajul profesorului-gazetar fusese altul. Iar lectia a fost o farama de adevar...
Sunt cuvinte de care, ca si ziarist, iti amintesti, involuntar, la fiecare aniversare rotunda, dupa fiecare bif pe care il dai unei alte sute de editii ori unui alt an de munca.
Am punctat aceasta idee, pentru a fi in consonanta cu unul dintre subiectele pe care le regasiti azi, in suplimentul TIMPOLIS dedicat editiei 1500 – subiect care are menirea de a dezvalui o parte minuscula din ceea ce cititorul nu afla nici din titluri, nici din sapouri ori texte propriu-zise, o bucatica din puzzle-ul cu care fiecare jurnalist isi pavoazeaza drumul spre reportaj, spre interviu, spre articolul finit. Am punctat aceasta idee pentru a lasa cititorul sa mai faca un pas spre ceea ce sta in spatele cortinei, un pas spre culisele unui articol de presa. Al unui articol, doua, trei dintr-o publicatie al carei "termen de valabilitate" este de o zi, doua. Trei e mult...
Editia cu