După un început de mare clasă cu Faust de Gounod, într-o distribuţie de elită, Opera din Timişoara a invitat melomanii la alte manifestări la fel de interesante, reluînd Elixirul dragostei de Donizetti sau My Fair Lady de Loewe. Traviata verdiană a oferit surpriza debutului – în rolul titular – al tinerei soprane spaniole Sabine Puertolas; încă de la primele fraze, s-au făcut remarcate glasul condus cu eleganţă şi cu o căldură aparte, precum şi implicarea profundă în trăirile eroinei. Dar întreg spectacolul a stat sub semnul emoţiei artistice, al echilibrului şi al omogenităţii interpretative: tenorul Călin Brătescu – la rîndul său, într-un progres continuu – a etalat glasul calitativ, frazarea inteligentă, dar şi o mişcare dezinvoltă şi credibilă, iar baritonul Dan Patacă a susţinut rolul lui Germont cu sobrietate, întreaga distribuţie reuşind să fie la înălţimea evenimentului. La fel şi corul (pregătit de Laura Mare) şi orchestra, care au sunat din nou superb sub bagheta fermă a experimentatului Victor Dumănescu, dirijor care, chiar a doua zi, a revenit la pupitru, colaborînd cu 12 solişti foarte tineri – cei mai buni „cursanţi“ cu care tenorul Corneliu Murgu a lucrat în vară, în cadrul „Zilelor muzicale de la Piatra Neamţ“, ofrindu-le acum ocazia să urce pe o scenă adevărată. Un demers, cred, unic la noi, venit din partea unui director-artist generos şi dornic să ajute noua generaţie de solişti.

S-au remarcat sopranele Ioana Mitu (glas limpede, expresivitate, strălucire), Cristina Sîrb (vervă, coloratură perlată, registru mediu, bine timbrat), Mihaela Marcu (sensibilă, timbru frumos, interpretare pe măsură), basul Alexei Botnarciuc (voce profundă, impresionant, cu deosebire în repertoriul rus), mezzosoprana Diana Ardelean (sensibilă, „în stil“), baritonul Bogdan Zahariea (glas splendid, amplu, acut spectaculos, sinceritate, rigoare a cîntului). D