Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce se pricepe Silviu Prigoană?

Publicat in Observator Cultural, joi 20 noiembrie 2008 ·

La absolut orice, desigur, şi, la fel de adevărat, la absolut nimic. Din nefericire, nu este singurul personaj carnavalesc omniprezent pe ecranele televizoarelor din patria mumă. Indiferent care este tema unei dezbateri, indiferent de domeniul abordat de un moderator sau altul, aceleaşi figuri se perindă prin faţa ochilor noştri, la orice oră din zi sau din noapte: Adrian Păunescu, Valentin Stan, Tudor Octavian, Silviu Prigoană, Mugur Ciuvică, Ion Cristoiu, o cohortă întreagă de „competenţi“, impostori atoateştiutori, oameni care nu au nici un scrupul în a-şi livra impresiile pe post de „comentarii politice“ sau „analize obiective“. Datul cu părerea a devenit, prin intermediul televiziunilor comerciale, un sport naţional. S-ar putea spune că, pentru a apărea la televizor (şi, în cele mai multe cazuri, pentru a intra în politică), cele mai importante criterii de selecţie sînt spiritul gregar, capacitatea de a vorbi fără a avea nimic de spus, lipsa de măsură, încrîncenarea isteroidă, comportamentul obsesional şi, ca un corolar, diletantismul neţărmurit. Sigur, s-ar putea replica, la aşa politicieni – indiferent de culoarea lor politică, de vreme ce traseismul e regulă generală şi are ca efect anularea diferenţelor doctrinare între partide –, aşa comentatori. „Marea trăncăneală“, formulă prin care Mircea Iorgulescu rezuma, inspirat, lumea lui Caragiale, caracterizează astăzi (poate mai mult ca oricînd) realitatea politică şi cea mediatică de la noi. Cine priveşte emisiunile informative de pe BBC, TV5 sau CNN nu poate să nu constate diferenţa enormă între ceea ce se oferă acolo ca ştire, dezbatere sau talk-show şi ceea ce apare pe canalele autohtone: accentul pus pe informaţie, pe calitatea dezbaterilor, pe profesionalism (al realizatorilor şi al invitaţilor deopotrivă) versus demagogie, populism, stupiditate, amatorism. Ceea ce frapează în programele televiziuni

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°