Începând de astăzi, Compania Rompetrol va ieftini motorina cu cinci bani pe litru şi va menţine aceleaşi preţuri la bezină. Preţurile carburanţilor comercializaţi în benzinăriile Rompetrol pot varia cu 5% mai mult sau mai puţin faţă de cele de referinţă. În aceste condiţii, motorina Efix Diesel va avea un preţ de aproximativ 3,5 lei, în timp ce Super Euro 5 va fi patru lei. Potrivit unui comunicat de la Compania Rompetrol, benzina, Premium E4 se va menţine la 3,24 lei pe litru, sortimentulEfix 95 la 3,29 lei, iar benzina Euro Super 98 fără plumb va fi comercializată la 3,92 lei pe litru. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu