Pana In 1878, cand a fost desfacuta legatura de vasalitate fata de Sultan si romanii au obtinut "Neatarnare", cel mai important drum din Bucuresti era Podul Beilicului. Pornind din dreptul altarului Bisericii Domnesti, care avea hramul Buna Vestire, mergea pana in dreptul Liceului Gh. Sincai de astazi, de unde, cotind cu 90 de grade, se indrepta spre Giurgiu. Ca strada cu locuinte si pravalii, tinea cam pana la paraul Lanariei, de acolo prefacandu-se in drum de tara. Importanta acestei artere nu a fost niciodata determinata de vreo cladire aratoasa ori speciala, cu exceptia Bisericii Sf. Spiridon Nou; se datora exclusiv functiei de drum domnesc, in sensul ca pe el venea Domnul numit de Sultan, dar si capugiul cu ordin de mazilire sau de sugrumare a "hicleanului". Se intelege de ce edilii bucuresteni l-au cam ocolit: prea rascolea amintiri neplacute, poate l-ar fi distrus daca le statea in puteri. Totusi, in segmentul dinspre centrul orasului, Podul Beilicului era "aratos", locuit de boieri mari si de negustori de vaza. Chiar peste drum de casele Balaceanului, se inalta, mandra, biserica Sf. Spiridon Nou, ctitorie a Ghiculestilor. Initial manastire, zidita de Scarlat Ghica in 1767, a suferit din greu la cutremurele din 1802 si 1838, la care s-a adaugat un incendiu ce i-a distrus cu totul chiliile si care a ruinat si biserica. Reconstruita in stil neogotic de catalanul Xavier Villacrosse, intre anii 1852 si 1858, se numara in 1868, cand a fost executata aceasta acuarela, printre cele mai inalte constructii din Bucuresti. Dimensiunile si calitatea artistica nu puteau sa ramana neremarcate de pictori. Atat Szathmari, cat si Preziosi au surprins-o in acuarele superbe. Si, culmea, identice!

Pana In 1878, cand a fost desfacuta legatura de vasalitate fata de Sultan si romanii au obtinut "Neatarnare", cel mai important drum din Bucuresti era Podul Beilic