Cel puţin până la orele amiezii, ieri au fost unele înnorări în Maramureş, în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, aparţinând extremităţii unui front atmosferic din cauza căruia s-au înregistrat ploi.
Acel sistem frontal a depăşit partea de nord a Moldovei, iar în regiunile sudice şi de răsărit s-a intensificat vântul, favorizând o pătrundere de aer cald şi implicit o creştere de temperatură. Astăzi valorile termice maxime vor fi ridicate, în sud şi în sud-est mercurul termometrelor la amiază putând depăşi 14°C... 15°C. De mâine vântul va continua să se intensifice, mai ales că va avea loc şi o pătrundere de aer rece, mai întâi în zonele situate în interiorul Arcului Carpatic, apoi şi în cele sudice şi de răsărit. Precipitaţiile vor fi prezente în toate regiunile, mai însemnate în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, la deal şi la munte şi în jumătatea de nord a Moldovei, unde treptat vor predomina ninsorile, care vor depune un strat de zapadă, mai consistent în Transilvania şi în Maramureş, la munte, unde vântul va sufla tare şi va viscoli. Scăderea de temperatură va fi accentuată, iar la munte la sfârşit de săptămână vor fi maxime negative, chiar sub –10°C în zona înaltă. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 140C min.: 60C
Periferie: max.: 130C min.: 40C
Azi (vineri):
Cerul se va înnora treptat, iar spre seară şi noaptea va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va scădea accentuat.
Mâine (sâmbătă):
Vremea se va răci. Cerul va fi noros şi va ploua în cursul zilei, apoi spre seară şi în prima parte a nopţii vor fi condiţii de precipitaţii mixte. Presiunea atmosferică va creşte faţă de intervalul anterior. Maxima: 8°C; minima: –3°C.
Poimâine (duminică):
Vremea va fi rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vâ