Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economiştii braşoveni au căutat soluţii pentru ieşirea din criză

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 22 noiembrie 2008 ·

Clubul Economiştilor Braşoveni a organizat ieri cea de-a patra ediţie a Simpozionului Internaţional pe care asociaţia îl organizează anual. Ediţia din acest an a fost intitulată „Politici de coeziune economico-socială şi fondurile structurale”. În acest an, 87 de lucrări, împărţite în şase secţiuni – economie, finanţe-contabilitate, dezvoltarea resurselor umane, turism, administraţie publică şi mediu - au fost analizate de Colegiul Ştiinţific, care în acest an a fost condus de academicianul E. A. Grebenicov, din Rusia.

Preşedintele Clubului Economiştilor Braşoveni, Constantin Niţă, ne-a declarat că o temă importantă a simpozionului a fost „găsirea de soluţii la criza financiară şi răspunsuri la programele pe care partidele le propun în campanie electorală”. Niţă a declarat că a propus pentru anul viitor o creştere economică zero, în timp ce restul partidelor şi-au făcut o proiecţie bugetară bazată pe o creştere economică de 4 - 6%. „Numai dacă avem creştere economică avem şi dezvoltare”, a mai explicat Niţă.

Prezent la deschiderea evenimentului a fost şi prefectul Emil Niţă, care a subliniat rolul deosebit pe care îl are la nivel judeţean, dar şi naţional această asociaţie profesională. Emil Niţă a declarat că tematica aleasă de organizatori pentru ediţia din acest an, respectiv politicile de coeziune economică şi socială şi absorbirea fondurilor europene, este de mare actualitate. „Economiştii sunt o categorie profesională de prestigiu şi cred că toate ideile ce se vor desprinde din acest eveniment vor putea fi oricând folosite pentru fundamentarea unor strategii şi politici de dezvoltare, atât la nivel naţional, cât şi european”, a spus prefectul Emil Niţă. Clubul Economiştilor Braşoveni a organizat ieri cea de-a patra ediţie a Simpozionului Internaţional pe care asociaţia îl organizează anual. Ediţia din acest an a fost intitulată „Politici de coeziu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 55 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 58 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°