Un tânăr aflat la volanul unei maşini de lux a încercat să scape de un echipaj al Poliţiei Rutiere, după ce a fost imortalizat de radar cu 91 km/h în Constanţa.
Cluadiu T, de 21 de ani, din Constanţa, se afla ieri, în jur de ora 12.00, la volanul unui autoturism BMW. Pe bulevardul Mamaia, între Delfinariu şi staţiunea Mamaia, radarul l-a surprins cu 91 km/h. Poliţiştii de la Rutieră au efectuat semnalul de oprire. Şoferul a tras pe dreapta pentru câteva secunde, apoi, în clipa în care a văzut că poliţistul coboară, a plecat în trombă către staţiune. Echipajul de la Rutieră a pornit în urmărirea sa, dar BMW-ul a zburat ca o rachetă, comparativ cu Loganul oamenilor legii şi, curând, aceştia i-au pierdut urma. Autoturismul a fost găsit abandonat în parcare, la Aqua Magic. O oră şi jumătate mai târziu, Claudiu F s-a prezentat, însoţit de un prieten, la Secţia 2 Poliţie, reclamând că autoturismul său fusese furat din faţa blocului. Pe parcursul cercetărilor a recunoscut că, de fapt, el era la volan. În dreapta se afla prietenul său, care îl însoţise la secţie. Oamenii legii au descoperit că tânărul avea permisul suspendat din data de 15 noiembrie, iar numerele provizorii expiraseră din 7 noiembrie. Pe numele său s-a întocmit dosar penal. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Un tânăr aflat la volanul unei maşini de lux a încercat să scape de un echipaj al Poliţiei Rutiere, după ce a fost imortalizat de radar cu 91 km/h în Constanţa.
Cluadiu T, de 21 de ani, din Constanţa, se afla ieri, în jur de ora 12.00, la volanul unui autoturism BMW. Pe bulevardul Mamaia, între Delfinariu şi staţiunea M