În aceste vremuri de restrişte, ca să nu folosim "criza", cuvânt care repetat la infinit riscă să îşi cam piardă înţelesul, ar fi greu de imaginat un subiect mai frivol şi mai puţin potrivit momentului decât caviarul.
I crele de sturion, peşte preistoric, contemporan cu dinozaurii, dar care a reuşit să le supravieţuiască timp de 250 de milioane de ani, au o reputaţie inegalabilă. Un autor de proză pentru copii, Ludwig Bemelmans, spunea că icrele negre sunt pentru o cină ceea ce este o haină de vizon pentru o femeie în rochie de seară. Scriitorul dovedeşte că îşi merită locul în lumea adulţilor.
Nu este singurul care şi-a manifestat entuziasmul faţă de ouăle unui peşte anadromic, care trăieşte în apă sărată, dar revine în apă dulce la vremea înmulţirii. El poate trăi mai mult de o sută ani, ajungând la o greutate de 750 de kilograme, are mai mulţi cromozomi decât omul şi se pare că este extrem de adaptabil la mediu.
Acum patru milenii şi jumătate, pescarii egipteni şi fenicieni învăţaseră să conserve icrele, folosind sarea, pentru a avea o rezervă de alimente bogate în energie, în caz de război, foamete sau naufragiu. Pe reliefurile din apropierea piramidei de la Sakkara putem vedea toate fazele operaţiunii, de la scoaterea peştelui din apă până la recoltarea şi prepararea icrelor.
Aristotel descrie fastuoase ospeţe la care "sunetul trompetelor anunţa venirea platourilor de caviar, decorate cu flori". Cuvântul pare a fi de origine persană, "chav-jar" înseamnă "turta puterii". Considerat ca leac ideal pentru o mulţime de boli, caviarul era consumat şi ca stimulent. Pe la mijlocul secolului al XIII-lea, în 1241, cuvântul apare pentru prima oară într-un text, într-o scrisoare a lui Batu Khan, nepotul mult mai celebrului Gengis Khan.
În Anglia Evului Mediu, sturionul este decretat "peşte regal",