Unui preot din Murfatlar categoric i se petrec tot felul de lucruri ciudate. Pentru a doua oară, autoturismul său a luat foc în parcare. Gura lumii afirmă că „incidentele“ au început după ce părintele a avut o relaţie cu o femeie căsătorită, care are trei copii.
Preotul Eugen Peţiu, care slujeşte la biserica cea nouă din localitate, a rămas a doua oară fără maşină. În urmă cu şase luni, autoturismul său, un Matiz, a fost incendiat. Autorul nu a fost descoperit nici până astăzi. Părintele a trecut cu greu peste păţanie, dar, în cele din urmă, şi-a achiziţionat o altă maşină, de data aceasta o Skoda Octavia, pentru care încă plătea ratele. Pentru ca incidentul să nu se repete, îşi dotase noua maşină cu senzori de mişcare şi cameră video. Toate acestea nu au folosit însă la nimic. În noaptea de sâmbătă spre duminică, noul său autoturism a fost incendiat. Pompierii au sosit de urgenţă la faţa locului şi au constatat cu uimire că îl cunosc pe proprietar. În urmă cu şase luni îi stinseseră cealaltă maşină. Din fericire, Skoda era asigurată şi a ars numai în proporţie de 30%. Din primele cercetări efectuate reiese şi că, de această dată, focul a fost pus intenţionat. În mod evident, preotul Peţiu are un duşman. După cum afirmă localnicii, acest inamic a apărut, culmea, după ce părintele a avut o aventură cu o femeie din localitate, căsătorită şi cu trei copii. Comentarii (1) tdc : preotimea vremilor noastre, turnesolul credintei neamului anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Unui preot din Murfatlar categoric i se petrec tot felul de lucruri ciudate. Pent