Vineri era toamnă. Steaua juca la Craiova şi lăsa în urma sa amintirea unui fotbal falimentat de nelinişti apăsătoare. Sâmbătă, la Braşov, venise iarna. Dinamo n-a sesizat schimbarea. A defilat în aceeaşi nesimţire prin care a tot plictisit fotbalul în turul acestui campionat. Toamna sau iarna, primăvara sau vara, au vârste şi personalitate, vin şi se trec pentru a reveni din nou în ani altfel număraţi. Numai fotbalul nostru rămâne eliptic de anotimpuri şi vârste, rămâne conservat într-o moşnegeală perpetuă.

Steaua nu are o situaţie disperată în clasament. Este acolo, pe o poziţie de pe care se poate lansa oricând spre obiectivele propuse în acest campionat. Marele pericol vine însă dinspre indivizii incapabili să distingă între realitatea de fapt şi baladele fatale ale creatorilor populari. Reacţiile lui Dorinel Munteanu după meciul de la Craiova confirmă faptul că antrenorul Stelei trăieşte în baladă, că este speriat. Clipeşte des de teamă să nu fie luat prin surprindere de zvâcnirea nervoasă a patronului. Ştie că orice cută a aşternutului în care s-a odihnit peste noapte Gigi Becali poate acţiona ca detonator al deciziei de demitere. Nici vestiarul nu-i dă linişte lui Dorinel Munteanu. Visele urâte, populate de cârtiţe şi trădări, reclamă deruta antrenorului incapabil să se impună la echipă, reclamă o acută criză de personalitate. Iar deruta şi neliniştile antrenorului produc inevitabil efecte asupra jucătorilor. Ratările exasperante ale steliştilor, ca să dau un singur exemplu, pot avea astfel explicaţia logică a lipsei de concentrare şi mai puţin pe cea a ghinionului care nu se mai sparge.

Dinamoviştii nu şi-au abandonat duşmanii de moarte la greu. N-au profitat de pasul greşit al steliştilor pentru a se distanţa în clasament. S-au înecat şi ei în botezul primei zăpezi şi într-un penibil fără cusur. Dinamo a încasat-o cu 2-0 de la