Conducerea grupului clujean de firme Valtec, importator al tractoarelor Valtra, estimeaza ca va realiza anul viitor o cifra de afaceri de aproximativ 6,3 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 10% fata de nivelul de 5,7 mil. euro preconizat pentru acest an. Valtec Group a încheiat exercitiul financiar 2006-2007 cu vanzari totale de peste 2,1 mil. euro.
„Efectele crizei financiare sunt resimtite si de catre grupul nostru de firme, mai mult în ceea ce priveste încasarile decat pe partea de productie. Criza este la început în Romania, astfel ca în prezent economia noastra nu a fost afectata în aceeasi masura cu economia altor state, însa preconizez ca varful de criza pentru tara noastra va fi luna iunie a anului viitor’’, a declarat pentru ZF Transilvania Narcis Somesfalean, presedintele Valtec Group.
Potrivit reprezentantului Valtec Group, chiar daca în domeniul agriculturii efectele crizei financiare nu sunt resimtite în prezent, este afectata activitatea grupului ca importator de case finlandeze, în conditiile în care anumiti clienti nu vor mai primi creditare.
„Intentionam ca în acest an sa înfiintam o noua firma, denumita Valtec Chimicals, care sa se ocupe de comercializarea îngrasamintelor chimice si a altor substante folosite în agricultura, însa din cauza cresterii preturilor la îngrasaminte si a interesului scazut al clientilor, am renuntat la acest proiect’’, spune Somesfalean.
Cresterea cifrei de afaceri Valtec Group va fi sustinuta si în acest an de vanzarile de tractoare importate de Valtec Tractoare Transilvania din Finlanda. Tractoarele Valtra au fost vandute în 2007 în 82 de unitati, iar pentru acest an conducerea grupului estimeaza o crestere a vanzarilor de aproximativ 144%.
„Intentionam ca pana la sfarsitul anului în curs sa co