Malaysia este o ţară fascinantă, unde tradiţia – fie că este vorba despre artă, meşteşuguri, muzică sau gastronomie – nu şi-a spus încă ultimul cuvânt.
Fără să vreau, am făcut un gest pe care malaysienii îl preţuiesc foarte mult. L-am atins uşor pe interlocutorul meu, unul dintre promotorii gastronomiei Malaysiei în lume, apoi mi-am dus palma deschisă la piept. "Prietenia ta este închisă în inima mea."
Fără să pară surprins, mi-a deschis porţile către o lume fascinantă, învăţându-mă să aleg şi să culeg informaţii preţioase despre cultura şi gastronomia ţării sale. Cu Zain Azrai Azhar Simin am stat de vorbă o dimineaţă întreagă. Avea multe de spus şi, mai ales, dorea să afle multe. Şi asta pentru că rolul său, în delegaţia care reprezentase Malaysia la Târgul de Turism de la Bucureşti şi la Malaysian Food Festival, fusese acela de a prospecta lumea românească, Capitala cosmopolită, pentru a afla în ce măsură un restaurant cu specificul culinar al ţării sale îşi poate găsi locul la noi.
Un restaurant malaysian la Bucureşti?
Am aflat, de exemplu, că ministerul de resort din Malaysia – care se ocupă atât de turism, cât şi de dezvoltarea diferitelor ramuri economice – are o direcţie specială pentru promovarea gastronomiei naţionale în lume. În cadrul acestui proiect au fost finanţate două restaurante malaysiene, deschise în Japonia şi în Marea Britanie. Iar demonstraţia de artă culinară de la Bucureşti a fost susţină de bucătarii de la "Jom Makan", din Londra.
Am mai aflat şi de ce ei, malaysienii, consideră că bucătăria lor este una dintre cele mai sănătoase din lume. Pare sofisticată, exotică, greu de atins. Dar este convins că românul care gustă cu plăcere exotismul oriental şi probează asta restaurantele cu specific asiatic (libanez, turcesc, chinezesc, indian, japonez, dar şi thailandez, pakistan