Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Arşinel, bucătar şef pentru români, la Madrid

Publicat in Adevarul, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

Prezent pe scena teatrului românesc de mai bine de 30 de ani, Alexandru Arşinel se poate lăuda cu o viaţă plină de momente frumoase. De curând, el a a fost într-un scurt turneu în Spania, alături de colegii lui, actorii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Capitală. Turneul organizat de Primăria Bucureşti s-a bucurat de un real succes. Actorii Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Marcela Lăzerescu, Cristian Simion, Nae Alexandru, interpreţii Adrian Enache şi Mirela Boureanu sau Grupul Excentric Duo Lascu, alături de Alexandru Arşinel au fost aplaudaţi de comunităţile de români din Valencia şi Castellon.

Acest turneu a fost organizat la iniţiativa lui Alexandru Arşinel, în colaborare cu Primăria Bucureşti. „Aceste plecări sunt cuprinse în cadrul proiectului nostru , iniţiat de Teatrul Tănase, împreună cu Primăria Bucureşti, având ca scop deplasarea trupei teatrului nostru, circa 45 de oameni, actori, cântăreţi, balerini cu numere de variete”, a povestit actorul.

Românii de pretutindeni preferă teatrul popular

Turneul este dedicat comunităţilor de români din străinătate. „Am fost în Italia, Spania şi în curând ne vom deplasa şi la Chişinău. Sunt spectacole care au ca scop întâlnirea românilor plecaţi în băjenie cu actorii îndrăgiţi, cu un gen de teatru popular, un teatru care aparţine spiritualităţii româneşti”, a mai adăugat Arşinel.

Iniţiativa a luat naştere în 2007, după spusele actorului. „Programul îl derulăm de anul trecut, când am fost în Italia, la Roma, Torino şi Alexandria, am continuat cu Spania la Madrid şi câteva oraşe satelit din jurul lui. În Germania, ne vom opri în Nurnberg, la Festivalul românilor”.

La spectacole, românii au venit în număr mare. „Spectacolele au fost organizate cu concursul comunităţilor româneşti, cu sprijinul bisericilor ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 46 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 50 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°