Calatorie peste moarte • "A venit cineva la mine si mi-a spus ca a facut multe fapte bune. L-am intrebat cati copii are. Mi-a spus ca doi. Si l-am intrebat «dar restul unde-s?» A tacut... Vedeti? Si preotii la fel", marturisea, cu durere, un preot-calugar de pe Muntele Athos • O lume nebuna intru valorile cele mai nobile isi duce, in straiele saracacioase, chemarea mai departe, peste moarte
O lume veche, cu basme, poezii, o lume care mai stie sa le povesteasca ori sa le cante nepotilor continua fluxul exodului catre pamantul fagaduit, infinitul manastirii. Imaginea lor este profunda, plina de substanta, caci pelerinajele la manastirile Moldovei sau din tinutul Iasilor se prezinta asemenea unei alte lumi care, izvorata din durerea de a deveni curata, curge spre vindecare.
In toate acestea este un mister greu de strabatut cu ratiunea. Oameni simpli, dar asa cum n-o sa-i mai cunoasca nici un alt roman, pot fi intalniti in timpul popasului lor la manastiri. Fie ca este vorba de manastirile Hadambu, Dobrovat, Lacuri, Stavnic, Schiturile Boureni din Motca, Baiceni din Cucuteni si cel din Todiresti, sau Luparie din Cotnari sau cele din Neamt, pot fi intalniti oameni din toate partile tarii rugandu-se in anonimat. Ei n-au nevoie ca nimeni sa le spuna o vorba buna, n-au nevoie de «oamenii mari», prea importanti ca sa stea de vorba cu ei, caci Dumnezeu le vorbeste si-i hraneste. Saraci, uitati, prezenta lor trece ca inexistenta pe strazile pline de lumini si reclame, dar din casele lor saracacioase se ivesc oameni demni. Manastirile Moldovei, aceste tinuturi ale tacerii si regasirii, emana o bogatie spirituala pe care si orbilor le este usor sa o descopere. Drumurile catre manastiri formeaza pelerinaje cunoscute doar celor porniti in cautarea luminii si vindecarii divine si sunt mereu batatorite de oameni care duc poveri groaznice. Dumnez
