Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZĂ/Economia duduie de probleme

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

România, Bulgaria şi alte economii cu ritm mare de creştere din regiunea Balcanilor se îndreaptă către un şoc, după ce încetinirea globală a economiei împinge rata şomajului în sus pentru prima dată în mulţi ani, scrie Wall Street Journal. Nu numai locurile de muncă din fiecare stat sunt pierdute, dar milioane de muncitori din zona balcanică care trăiesc în Spania, Italia şi Marea Britanie vor avea de înfruntat recesiunea şi în noile lor state, ceea ce le va face şi mai greu să trimită bani celor de acasă. Unii dintre muncitori deja se întorc acasă, ridicând astfel rata şomajului, relatează publicaţia. Sectorul construcţiilor din Spania, care concentrează foarte mulţi români plecaţi în acest stat, a înregistrat în luna septembrie un recul de 24,1% faţă de luna septembrie 2007. Martinsa Fadesa, una din cele mai mari companii de construcţii din Spania, cu proiecte şi în România, a intrat în faliment anul acesta. De asemenea, constructorul Grupo Ferrovial a înregistrat pierderi.

Recesiune?

WSJ mai precizează că în 2009 economia noastră şi cea a vecinilor bulgari se vor confrunta cu o lipsă de investiţii, ceea ce va pedepsi economiile celor două state. Economia românească va ajunge la o recesiune de 0,6% în 2009 după creşterea rapidă de anul acesta, potrivit unei analize a economistului Michal Dybula, de la banca franceză BNP Paribas. “Dezechilibrele externe imense acumulate în ultimii ani vor trebui corectate acum”, spune Dybula, în ciuda faptului că pe trimestrul al treilea din acest an a consemnat o creştere economică de 9%. Pe de altă parte, economia Bulgariei va avea de înfruntat o recesiune de 1,2% în 2009, faţă de 7% creştere economică în trimestrul al treilea din 2008, conform WSJ.

România, Bulgaria şi alte economii cu ritm mare de creştere din regiunea Balcanilor se îndreaptă către un şoc, după ce încetinirea globală a econom

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 33 minute
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 5 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°