Mesajul a fost trimis. Multumesc!

State de urgenţă pe aeroporturile din Bangkok

Publicat in Jurnalul, joi 27 noiembrie 2008 ·

Premierul thailandez Somchai Wongsawat a declarat starea de urgenţă, joi, dar această măsură care permite operaţiuni de restabilire a ordinii a fost limitată la aeroporturile din Bangkok, închise după ce au fost ţinta manifestanţilor antiguvernamentali, relatează AFP.

Într-un discurs retransmis la televiziune la încheierea unei reuniuni de criză a Guvernului, la Chiang Mai (nordul Thailandei), Somchai a spus că oponenţii săi aveau de gând să ia întreaga naţiune thailandeză ostatică. "Guvernul nu intenţionează să rănească pe nimeni. Este vorba doar despre a permite buna desfăşurare a lucrărilor oficiale, iar starea de urgenţă va fi temporară”, a adăugat acesta.

Unul dintre liderii manifestanţilor antiguvernamentali, generalul în rezervă Chamlong Srimuang, a reacţionat rapid la aceste declaraţii, îndemnându-şi susţinătorii să nu panicheze. "Următoarea acţiune a Guvernului va consta în a-i aresta pe principalii lideri ai manifestanţilor”, dar "noi am pregătit o nouă generaţie de lideri şi ne vom lupta până la capăt”, a spus acesta, în timp ce se afla într-un complex care găzduieşte birourile premierului de la Bangkok, care este ocupat de opozanţi din 26 august. "Dacă poliţia vine să disperseze manifestanţii în cursul acestei nopţi, împrăştiaţi-vă şi reveniţi mâine dimineaţă”, a adăugat Chamlong Srimuang.

"ACT TERORIST”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nattawut Saikaur, a fost foarte virulent faţă de manifestanţii care, în afara sediului Guvernului de la Bangkok, asediază aeroporturile de la Suvarnabhumi (destinat zborurilor internaţionale) şi Don Mueang (zboruri interne). Nattawut a afirmat că "manifestanţii au comis un act terorist şi au încălcat mai multe legi”. "Ei trebuie să se retragă de pe cele două aeroporturi şi nu trebuie să se opună operaţiunilor de restabilire a ordinii, altfel vor fi luate măsurile necesare”, a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 3 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 4 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 11 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 4 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 6 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°