Mai e loc şi pentru altceva în zilele astea, în afară de politică şi de griji economice? Oriunde-ţi arunci privirea, alegerile care s-au consumat şi care, post festum, aduc în avanscenă mai multe întrebări decît răspunsuri sau alegerile pe cale de a avea loc stîrnesc, toate, scandaluri în imediat şi provoacă, pe termen lung, îngrijorări. Economiile sînt în criză, poluarea planetei creşte zi de zi, în timp ce valorile acţiunilor la bursele mondiale, scad mereu. Politicienii par a fi mai demagogi, mai populişti, mai stupizi decît oricînd; sau se potrivesc aceste epitete mai curînd vedetelor din domeniul mediei electronice şi stelelor de pe firmamentul jurnalismului de trei parale? „Vidul ideatic“ (vezi editorialul din Observator cultural de săptămîna trecută) pare a se fi instalat, împreună cu fratele său geamăn, „vidul existenţial“, mai peste tot. „Ideatic“ se referă la ce gîndim, dar şi la modalităţile în care atît noi, cît şi înţelepţii tribului gîndim. „Existenţial“ înseamnă, în acest context, ceea ce trăim noi înşine, dar şi tot ceea ce percepem ca fiind desfăşurarea în cotidian a existenţelor celor care ne înconjoară: de la cei ai casei şi vecinii sau dascălii noştri şi pînă la politicienii care (nu) ne reprezintă. Adică, realitatea imediată, în cel mai nemijlocit sens al ei. Cînd într-o societate există idei şi idealuri comune, vidul se retrage pentru a face loc unui plin al fricţiunilor şi al confruntărilor creatoare. Este însă posibilă, într-adevăr, o situaţie în care vidul să devină predominant, într-atît încît să domine lumea în care trăim? Nu cred. Pe de altă parte, e foarte posibil însă ca o situaţie în care sentimentul faptului de a trăi într-un vid aproape total să se impună la un moment dat simţurilor şi gîndirii. Lipsa unor criterii ferme, acceptabile pentru grupuri largi ale societăţii, duce la o situaţie în care suspiciunea devine generalizată