Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, vorbeşte despre reintegrarea Basarabiei în spaţiul cultural românesc şi despre reîntregire, nu despre Unire, undeva, cândva, în Europa.

Mircea Radu Iacoban: Mă întreb când ne-am cunoscut. S-or fi scurs vreo trei decenii.

Mihai Cimpoi: Cred că din ’86, dacă n-o fi fost mai devreme, da, desigur, mai devreme.

Iată-ne, încărunţiţi. Mă-ntreb dacă şi ideile îmbătrânesc. De pildă, ideea unirii.

E-o întrebare insinuantă, dar e o întrebare actuală, fiindcă ne-o punem şi noi, românii din Basarabia, care au bătut clopotele pentru unire încă din 1918. Ideea unirii este şi bătrână, şi tânără. E-o idee oricând actuală; poate însă ar fi mai bine să vorbim acum despre reîntregire, nu despre unire. Reîntregirea europeană trebuie să fie şi o reintegrare generală românească – aşa concep eu lucrurile.

Îmi face plăcere să cred că Iaşiul a constituit, pentru cei de peste Prut, un punct de sprijin şi de referinţă. Îmi amintesc că în 1976 am tipărit la Junimea cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean, "Steaua de vineri" de Grigore Vieru, că la Teatrul Naţional am jucat piesele lui Druţă, că Asociaţia Scriitorilor din Iaşi s-a preocupat de invitarea scriitorilor din Basarabia. Dumneavoastră cum vedeţi această relaţie Chişinău-Iaşi?

Eu o văd ceva mai veche, fiindcă Sadoveanu a fost cel care a fondat prima societate literară a scriitorilor din Chişinău, în 1920. De aici, de la Iaşi, a organizat concertele lui George Enescu, care a venit chiar în cea de-a doua zi a unirii şi a concertat la Chişinău în ziua de 28 martie 1918. Dar au fost şi alte relaţii frumoase între Chişinău şi Iaşi, ca să amintesc numai de Stere, cel care a fondat Viaţa Românească şi a fost şi profesor aici, la Iaşi. În anii ’70, când aţi început să edita