Mesajul a fost trimis. Multumesc!

III. Gheorghe Iacob: Ingerul/diavolul mi-a vorbit

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 noiembrie 2008 ·

Peste o mie de lucrari, ne spune criticul de arta Dan Haulica, asteptau in atelierul pictorului Gheorghe Iacob sa fie scoase la lumina. Numarul si diversitatea acestora au facut ca articularea coerenta intr-o retrospectiva sa fie o munca intr-adevar dificila. In cele din urma, au fost minunat puse in valoare la Sala Dalles, la Palatul Mogosoaia si la Galeria Dialog. Triplul periplu a vorbit de la sine despre etapele de creatie pe care le-a traversat artistul din 1946 incoace.

Dupa o copilarie tulbure, presarata cu dese necazuri si neajunsuri, decizia mea de a fugi la Ploiesti mi-a adus salvarea. Am ajuns intr-un oras in care am avut parte de multa binecuvantare, fiindca am nimerit intr-o familie in mijlocul careia m-am simtit cum, poate, nici acasa nu ma simtisem, decat in primii ani de viata, adica ocrotit; m-au iubit si m-au crescut ca pe copilul lor, desi ei insisi aveau doi copii. Unul dintre ei, cel mai mic, a devenit la varsta de 23 de ani seful unei catedre de fizica la Nisa. A terminat liceul la 14-15 ani, apoi facultatea la Lyon, devenind un mare fizician. Mai ales noi doi am copilarit impreuna si tot impreuna am facut o sumedenie de nazdravanii.

De pilda, cand ma trimiteau in oras pe mine, il luam si pe el. Odata ajunsi acolo, primul lucru pe care il faceam era sa ne oprim in dreptul unei vitrine cu tablouri, ca la o expozitie. Erau lucrarile unui anume pictor Voda. Aparitie pitoreasca, acesta umbla ca orice artist cu renume, care se respecta: cu basca si lavaliera colorata... Era impozant si imi placeau la nebunie lucrarile lui. Pierdeam ore intregi uitandu-ne la ele, asa incat, dupa patru sau cinci ore, cand ajungeam acasa, parintii - asa le voi spune de-acum inainte - erau disperati, ne certau, dar data urmatoare tot acolo ne duceam. Si uite-asa m-a provocat acest artist, pe care la varsta aceea nu-l intelegeam, nu stiam cat d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum o ora
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 29 minute
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

La USR se face schimbul de putere: Pe 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales

Mediafax acum 47 minute
„Câteva lămuriri legate de paşii statutari/tehnici care urmează în USR. Astăzi (marţi - n.r.) voi convoca (1 - Preşedintele are atributul convocării Congresului partidului) Congresul USR pentru alegerea (Alegerea Biroului Naţional se face de către C

Un francez moare încercând să ajungă în mod ilegal pe cosmodromul rus Baikonur

News.ro acum 56 minute
Un cetăţean francez a murit în Kazahstan, după ce i s-a făcut rău în timp ce încerca să se ducă pe jos la cosmodromul rus Baikonur împreună cu alt francez, pentru a asista la lansarea unei navete spaţiale, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti

Cu câți bani vor rămâne angajații încadrați cu salariul minim brut, după majorarea din iulie ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Salariaţii încadraţi cu salariu minim brut pe ţară vor înregistra o creştere a salariului net de la 2.079 de lei la 2.363 de lei pe lună, în urma majorării salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, potrivit consultanţilor Deloitte. Pe de

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°