Peste o mie de lucrari, ne spune criticul de arta Dan Haulica, asteptau in atelierul pictorului Gheorghe Iacob sa fie scoase la lumina. Numarul si diversitatea acestora au facut ca articularea coerenta intr-o retrospectiva sa fie o munca intr-adevar dificila. In cele din urma, au fost minunat puse in valoare la Sala Dalles, la Palatul Mogosoaia si la Galeria Dialog. Triplul periplu a vorbit de la sine despre etapele de creatie pe care le-a traversat artistul din 1946 incoace.
Dupa o copilarie tulbure, presarata cu dese necazuri si neajunsuri, decizia mea de a fugi la Ploiesti mi-a adus salvarea. Am ajuns intr-un oras in care am avut parte de multa binecuvantare, fiindca am nimerit intr-o familie in mijlocul careia m-am simtit cum, poate, nici acasa nu ma simtisem, decat in primii ani de viata, adica ocrotit; m-au iubit si m-au crescut ca pe copilul lor, desi ei insisi aveau doi copii. Unul dintre ei, cel mai mic, a devenit la varsta de 23 de ani seful unei catedre de fizica la Nisa. A terminat liceul la 14-15 ani, apoi facultatea la Lyon, devenind un mare fizician. Mai ales noi doi am copilarit impreuna si tot impreuna am facut o sumedenie de nazdravanii.
De pilda, cand ma trimiteau in oras pe mine, il luam si pe el. Odata ajunsi acolo, primul lucru pe care il faceam era sa ne oprim in dreptul unei vitrine cu tablouri, ca la o expozitie. Erau lucrarile unui anume pictor Voda. Aparitie pitoreasca, acesta umbla ca orice artist cu renume, care se respecta: cu basca si lavaliera colorata... Era impozant si imi placeau la nebunie lucrarile lui. Pierdeam ore intregi uitandu-ne la ele, asa incat, dupa patru sau cinci ore, cand ajungeam acasa, parintii - asa le voi spune de-acum inainte - erau disperati, ne certau, dar data urmatoare tot acolo ne duceam. Si uite-asa m-a provocat acest artist, pe care la varsta aceea nu-l intelegeam, nu stiam cat d
