Sa fii anacronic in era digitala, fara a te izola totusi de societate, este un lux pe care numai un individ foarte inteligent si intelept si-l poate permite.
In urma cu putin timp, in cadrul unui forum gazduit de revista Descopera, am cerut si opinia unui acid si cunoscut jurnalist roman. Mi-a raspuns prompt, secretara dansului trimitand un text... fara diacritice si cu mici greseli de ortografie. Am ramas oarecum descumpanit: din 1990 incoace, distinsul domn a scris apasat istorie in presa postdecembrista, si-a facut datoria de caine de paza al democratiei cu exces de zel, initiind numeroase anchete care au cutremurat din radacini establishment-ul economic si politic romanesc, a produs unele din cele mai nervoase si bune editoriale pe care le-am citit in viata mea, a format generatii intregi de tineri ziaristi care l-au venerat ca pe un semizeu. Apoi, nelamurirea mi s-a risipit - "tipul" nu avea absolut nicio treaba cu calculatorul, scrisese articolul cu stiloul, pe o coala alba, iar tanara secretara grabita l-a cules si mi l-a trimis prin e-mail, fara sa-si mai arunce ochii puternic machiati pe text. Iar cazul acestui domn nu este singular. Cu alta ocazie, am apelat la unul dintre cei mai respectabili si buni istorici pe care-i avem in momentul prezent. Foarte activ si vocal in viata cetatii, omul avea o sumedenie de studii academice in desfasurare si de asemenea lucra, in paralel, la trei carti. A fost o adevarata aventura detectivista sa-l gasesc - nu numai ca pentru dansul computerul personal era o entitate misterioasa si ostila, dar nici macar telefon nu avea.
Evident, precum cei doi mai sunt si multi altii. Insa aici nu vorbeam de indivizi care apartin unor comunitati izolate ce au adoptat sau carora le-a fost impusa simplitatea din ratiuni geografice, spirituale sau politice. Ci de oameni implicati, energici, informati. Sa fii anacronic
