Săptămâna aceasta s-au risipit şi ultimele rezerve de fudulie ale fotbalului daciatic. Steaua şi CFR Cluj au capotat duios şi trist în meciurile pe care le-au avut cu Bayern München şi AS Roma.

Şi încă nu ne-a fost administrată întreaga doză de amar a competiţiei. În grupele Ligii Campionilor mai este programată o rundă în care echipele noastre vor trebui să suporte supliciul unor teste extrem de severe. Steaua ar mai avea de doi bani speranţe pentru un loc trei în grupă şi Cupa UEFA. Îi va trebui însă o victorie pe teren propriu împotriva Fiorentinei, o victorie greu de construit într-un vestiar al tăcerilor ameninţătoare. CFR a scăpat definitiv de griji. Împăcat cu soarta părea şi Arpad Paszkany, imediat după ce Brighi şi Totti făcuseră cronica meciului de miercuri seară. N-a îndrăznit să-l contrazică nici măcar formal pe Luiz Felipe Scolari, cel care declara că se va întoarce în Brazilia dacă Chelsea nu va câştiga meciul de la Londra, cu CFR. N-a îndrăznit să-l contrazică pe Scolari, dar a băgat obişnuita fudulie domesti-că şi a ameninţat că de-acum, scăpat de corvoada europeană, se va concentra pe campionatul intern pe care-l va câştiga fără probleme. Campionatul intern. Asta ne trebuie nouă. O competiţie domestică şi cotonoagă, o competiţie care cerne între chiori şi orbi, o competiţie a flegmei naţionale. Din cauza acestei făcături am ajuns de râsul lumii. Acesta este motivul care ne determină să apreciem cupele europene ca pe veritabilă şcoală de corecţie în care echipele româneşti sunt internate temporar. Privim spre Liga Campionilor şi ne-am obişnuit să scuzăm dezastrul prin marea diferenţă de valoare între echipele de frunte ale Europei şi produsele noastre manufacturiere. Ne minţim amarnic atunci când uităm că nu am picat doar testul Ligii Campionilor. Am mai avut noi vreo cinci echipe, destul de fudule şi ele, care şi-au înmuiat speranţe