Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călimărea şi Sarafu, liberi

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 29 noiembrie 2008 ·

De bine ce-a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal, Lucian Călimărea, nume cunoscut în lumea interlopă constănţeană, a fost eliberat, ieri, de magistraţii Tribunalului Constanţa. Alături de el, a ieşit din arest, după o perioadă de detenţie de exact trei luni, Stila Sarafu, altă „personalitate" a lumii „underground" din oraşul de la malul mării.

Singurul care, nu se ştie din ce motive, nu s-a bucurat de acelaşi tratament din partea instanţei a fost Florin Sîrbu, prieten cu cei doi. Culmea, Sîrbu se află la ceea ce s-ar putea numi o nouă „întoarcere din drum de la uşa celulei", dat fiind faptul că, în ceea ce-l priveşte, prima instanţă a decis, în total, de patru ori, că poate fi pus în libertate. Totuşi, tot de patru ori, instanţa de control a admis recursul procurorilor împotriva eliberării sale şi a dispus menţinerea lui Sîrbu în spatele gratiilor. Iar asta în condiţiile în care, încă de la bun început, procurorii au audiat zeci de martori care au declarat că, în ziua în care au fost comise agresiunile pentru care Sîrbu este judecat, acesta a participat mai întâi la un botez, iar apoi la o nuntă. Cu toate acestea, cei care au ieşit, ieri, din arest au fost Călimărea şi Sarafu, în timp ce Sîrbu a rămas în urmă, privind după cei doi. În ceea ce priveşte procesul propriu-zis, în care cei trei, împreună cu Angel Lucian Straton, sunt acuzaţi de vătămare corporală şi ultraj contra bunelor moravuri, în urma scandalurilor cu interlopi de la Ziua Marinei, cercetarea în instanţă a fost demarată în cursul acestei săptămâni.

Sarafu, înjurat „de morţi şi răniţi"

Toţi cei patru au fost audiaţi de magistraţi, la fel ca şi părţile vătămate, Gabriel Sebastian Gheorghiu, zis Dracul, şi Daniel Aurel Gurgu, cumnatul lui Gheorghiu. Surprinzător sau nu, Dracul a declarat că, în dimineaţa zilei de 16 august, când a avut loc prima agresiune, e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 4 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 37 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 52 minute
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 3 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

26°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°