Mâine e ziua cea mare... mare pentru cei care, timp de patru săptămâni, s-au străduit, mai mult sau mai puţin, să vină în faţa electoratului cu programe dintre cele mai interesante, pentru a-i determina pe cetăţeni să le acorde votul...
Mai puţin interesant, însă, pentru cei care aleg drept metodă de revoltă împotriva actualei clase politice neparticiparea la vot. Vot alb, refuzul de a intra în cabina de vot ori, pur şi simplu, lipsa de interes. În toată această perioadă de campanie am avut de-a face cu tot soiul de oameni. Toţi promiteau luna de pe cer, chiar dacă, dintre norii aşezaţi deasupra ţării, nici măcar nu se întrezăreşte cumva. Respingerea majorităţii tinerilor de a face parte din masa celor care contribuie la formarea viitoarei guvernări e rezultanta lipsei de siguranţă pentru ziua de mâine, pentru locul de muncă, pentru o viaţă fără atât de multe griji. Pentru tot ceea ce ne-au arătat aleşii din ultimii patru ani. Nu o dată am asistat la discuţii (şi nu vorbesc aici decât de cei care sunt angrenaţi în cotidian şi care au cunoştinţe în ceea ce priveşte mecanismul de funcţionare a sistemului politic) despre utilitatea prezenţei la vot. Aceiaşi oameni, aceleaşi promisiuni, nimic ieşit din comun, aproape nimic nou. Acelaşi circ, la tv sau pe stradă. De care ne-am săturat cu toţii.
Şi până la urmă, de ce să mergem la vot?!... Retoric sau nu, pentru că este dreptul nostru. Un drept pe care ni l-am câştigat cu greu, cu sacrificii imense. O libertate, într-un final. De care acum nu vrem să mai profităm. Cei revoltaţi pe actualul sistemul vor spune că strămoşii noştri şi-au câştigat dreptul, nu şi obligaţia la vot. Privind dintr-o altă perspectivă, nu putem să nu ne implicăm în deciziile de neparticipare la vot şi, pe de altă parte, să ne exprimăm nemulţumirea. Dar democraţia nu se exercită doar prin vot, ci şi prin opţiunea de a merge sau nu la
