Primăria oraşului Cernavodă organizează, de 1 decembrie, manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.
Încă de la primele ore ale dimineţii, municipalitatea va asista, în Parcul Central, la un ceremonial de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Eroilor, în cinstea celor căzuţi pe câmpul de luptă.
Vor participa reprezentanţi ai instituţiilor publice, societăţilor comerciale şi firmelor din localitate. Sărbătoarea va continua tot în centrul oraşului, unde, pe scena amenajată, se va organiza un spectacol în cadrul căruia vor evolua ansamblurile şi cântăreţii Casei de Cultură din Cernavodă, renumitele interprete de muzică populară Irina Loghin şi Mioara Velicu.
Primăria îi invită pe toţi cetăţenii oraşului, după spectacol, la o masă românească tradiţională, cu sarmale şi vin. Primăria oraşului Cernavodă organizează, de 1 decembrie, manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.
Încă de la primele ore ale dimineţii, municipalitatea va asista, în Parcul Central, la un ceremonial de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Eroilor, în cinstea celor căzuţi pe câmpul de luptă.
Vor participa reprezentanţi ai instituţiilor publice, societăţilor comerciale şi firmelor din localitate. Sărbătoarea va continua tot în centrul oraşului, unde, pe scena amenajată, se va organiza un spectacol în cadrul căruia vor evolua ansamblurile şi cântăreţii Casei de Cultură din Cernavodă, renumitele interprete de muzică populară Irina Loghin şi Mioara Velicu.
Primăria îi invită pe toţi cetăţenii oraşului, după spectacol, la o masă românească tradiţională, cu sarmale şi vin.