Legea electorala care guverneaza alegerile de duminica contine o ambiguitate majora: se alege intre persoane, insa distributia finala a mandatelor depinde de rezultatul fiecarui partid. Acest dualism a provocat o majora stare de confuzie in campania care tocmai s-a incheiat.
In marketing, una dintre regulile fundamentale este aceea ca, daca vrei sa vinzi un produs, trebuie sa comunici in mod coerent conceptul unic al acestuia. Ca detergentul asta da rufelor un alb stralucitor; ca iaurtul celalalt te apara de gripa si tot asa. Marketingul politic nu difera fundamental de cel comercial: numai ca, in cazul alegerilor, "platim" cu votul nostru si, eventual, cu urmatorii ani.
In actuala campanie electorala, candidatii au avut de promovat, concomitent, programul partidului din care fac parte, dar si propria persoana. Cele doua mesaje au fost, adesea, contradictorii. O respectabila profesoara universitara este "garantata" de catre unul care are mari probleme cu gramatica limbii romane. Un personaj dubios critica (mi-as dori, in ultima sa aparitie publica) prestatia partidului advers numindu-si contracandidata "fata de bideu" – scena se incheie, ca la "Cascadorii rasului", cu o reciproca improscare cu apa din dotarea televiziunii. O simpatizata cantareata de muzica usoara distribuie din usa in usa programul partidului impreuna cu propriul CD cu melodii indragite.
O alta sursa de confuzie a acestei campanii electorale a provenit din combinatia celor doua game diferite in care partidele si-au interpretat partiturile. Pe de o parte, partidele au oferit melodia relaxanta a promisiunilor ca, odata ajunse la guvernare, vor genera o bunastare generalizata. Peste aceasta tema s-a suprapus cealalta, interpretata in note grave, referitoare la perspectivele apocaliptice ale crizei economice, din ce in ce mai vizibila. Din suprapunerea celor doua partitur
