» Meciul de la Resita trebuie sa stearga impresia proasta de la jocul cu Muntenegru.
» Nici un mijloc nu e interzis pentru a invinge Suedia!
Chiar daca de cativa ani au intrat intr-un con de umbra, Romania si Suedia continua sa fie cele mai respectate doua natiuni din lumea handbalului masculin si asta pentru ca cele doua tari sunt singurele care au acumulat pana acum cate patru titluri mondiale fiecare! Dar cum generatiile lui Cristi Gatu sau Staffan Olsson au apus, Romania si Suedia sunt acum in cautarea unor noi jucatori de exceptie care sa nu faca de ras o istorie atat de stralucitoare.
Maine, la Resita, de la ora 11, Romania si Suedia se vor intalni intr-un joc extrem de important din preliminariile Campionatului European din 2010. Este pentru prima oara cand preliminariile se desfasoara dupa un nou sistem, care seamana foarte mult cu cel de calificare de la fotbal, cu grupe in care se joaca fiecare cu fiecare, acasa si in deplasare, asa ca orice punct conteaza foarte mult. Romania, Suedia, Muntenegru, Polonia si Turcia sunt cele cinci echipe din grupa noastra, doar primele doua urmand a obtine, la finalul meciurilor, accederea la Turneul Final din Austria.
Nationala noastra a disputat pana acum trei meciuri, iar jocul cu Suedia de maine va insemna terminarea jocurilor din tur. Avem doua victorii, in deplasare cu Turcia si acasa cu vicecampioana mondiala, Polonia, si o infrangere, in Muntenegru, asa ca un succes cu Suedia este mai mult decat vital pentru a continua sa speram in calificare.
Din pacate, antrenorul Aihan Omer si elevii sai au pierdut, miercuri seara, meciul din Muntenegru. Ex-iugoslavii ne-au invins cu 35-33 (21-15), beneficiind, in primul rand, de slaba prestatie a portarilor nostri. Muntenegru a condus tot timpul, dar nationala noastra a avut forta de a reveni, chiar si de la sase goluri difer