Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tehnici secrete şi mistere

Publicat in Jurnalul, duminică 30 noiembrie 2008 ·

Cel mai bine vândută carte a Editurii Nemira la această Ediţie Gaudeamus este acum şi în librării.

Istoricii din lumea antică au relatat că, de la începuturile civilizaţiei egiptene şi până la prăbuşirea Romei, templele publice din oraşe precum Teba, Eleusis sau Efes aveau alături incinte destinate preoţilor. Cărturarii numesc aceste incinte “şcoli ale misterelor”. Aici elitele politice şi culturale deprindeau tehnici de meditaţie. După ani de pregătire, Platon, Eschil, Alexandru cel Mare, Cezar August, Cicero şi alţii erau iniţiaţi într-un tip de filosofie secretă. În diferite epoci, tehnicile folosite de aceste “şcoli” includeau privarea senzorială, exerciţii de respiraţie, dansuri sacre, reprezentaţii teatrale, substanţe halucinogene şi diverse modalităţi de redirecţionare a energiei sexuale. Toate aceste tehnici aveau rolul de a induce stări alterate de conştiinţă, în cursul cărora iniţiatul putea percepe lumea în moduri noi. Pentru prima dată cititorului îi este prezentată o istorie completă a lumii, de la începuturile ei până în ziua de astăzi, concepută pe baza credinţelor şi a scrierilor existente în cadrul societăţilor secrete.

DEMONSTRAŢII. De la perspectiva ezoterică asupra evoluţiei speciilor până la rădăcinile oculte ale ştiinţei, de la secretele Potopului la motivaţiile ezoterice ale politicii externe americane, această istorie demonstrează că aspectele fundamentale ale existenţei umane pot fi percepute dintr-un unghi cu totul diferit de cel obişnuit. Volumul de faţă sugerează că, folosind tehnici secrete, oameni ca Leonardo da Vinci, Isaac Newton sau George Washington au reuşit să intre într-o astfel de stare alterată de conştiinţă şi au putut accesa un nivel de cunoaştere supranatural.

Cel mai bine vândută carte a Editurii Nemira la această Ediţie Gaudeamus este acum şi în librării.

Istoricii din lumea antică au relatat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 40 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate din țară. Județele care intră sub Cod galben de instabilitate atmosferică HARTĂ

Ziare.com acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 27 iunie, un Cod galben de instabilitate atmosferică. Atenționarea meteo va fi în vigoare de la ora 12:00 până pe 28 iunie, la 03:00. În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvanie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

IGPR - 58 de percheziţii desfăşurate de IPJ Braşov într-un dosar penal privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fiind utilizat modul de operare „smishing”

News.ro acum 56 minute
IPJ Braşov desfăşoară joi 58 de percheziţii într-un dosar penal privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fiind utilizat modul de operare „smishing”, victime fiind clienţii mai multor un

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°