Realitatea Ilustrată, 3 decembrie 1933: “Eu mă duc, mă prăpădesc/Ca un cântec bătrânesc”, spunea “Barbu Lăutaru” cu melancolie. Poate că la fel ar putea cânta şi purtătorii de bâte electorale, pe care i-a cam desfiinţat votul universal. Luptă strânsă! O scenă din perioada alegerilor din Anglia

Dintre personalităţile de mâna întâi, cari au mâncat odinioară bătae la alegeri, se citează cazul fostului ministru de domenii, Iancu Lahovary. Acest om civilizat, de o mare cultură, tatăl excelentei scriitoare, doamna Marta Bibescu, a fost bătut, la localul de vot Clemenţa, de către onorabilul cetăţean, d. Cârpă’n-nas.

Lahovari, care era un om pacinic şi bun, surprins de gestul agentului electoral, l’a întrebat:

Ce faci, onorabile?

Întrebare la care d. Cârpă’n-nas i-a răspuns scurt:

“Iaca asta fac!!”

Şi i-a mai tras vreo două.

Vechile colegii electorale. Nu sunt decât 8 ani, de când suntem sub imperiul actualei legi electorale şi totuşi lumea aproape că a şi uitat de vechile colegii. Dacă nu s’ar da din când în când la teatru “Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale, generaţia tânără, care se ridică sub regimul votului universal poate că nici nu ar bănui că am avut în vigoare până mai deunăzi o lege (cea din 9 iunie 1884), care prevedea trei colegii electorale, – şi că în anul sosirei principelui Carol de Hohenzollern în România s’a pus în aplicare (la 30 iulie 1866) legea celor patru colegii electorale.

Din primele colegii cenzitare – adică plătind o anumită dare – făceau parte latifundarii şi în genere bogătaşii, cari – în virtutea legii – erau obligaţi să primească în rândul lor şi pe cei cu studii academice, având diplome de doctori, licenţiaţi etc. Colegiile acestea erau foarte restrânse, deoarece era mic numărul bogătaşilor; dar şi mai mic era acela al diplomaţilor universitari. Uneori se întâmpla – cum a fost o