MECIUL SAPTAMÂNII. City şi United se întâlnesc, duminică, în cel de-al 150-lea episod al derby-ului oraşului Manchester. Dacă în perioada anterioară celui de-al Doilea Război Mondial majoritatea suporterilor din Manchester susţineau săptămână de săptămână, atât pe United, cât şi pe City, în ultimele decenii, rivalitatea între cele două echipe ale oraşului din nordul Angliei a luat amploare.
Încrederea în tabăra "Cetăţenilor" înaintea derby-ului din Mancheter este la cote maxime, în special după victoria înregistrată săptămâna trecută cu scorul de 3-0 în faţa lui Arsenal, dar şi după spectacolul oferit de echipa fără Robinho, care va rata şi meciul de mâine din cauza unei accidentări la gleznă, în partida de Cupa UEFA, câştigată de asemenea de City, 2-0 la Gelsenkirchen, cu Schalke 04.
"Diavolii roşii", care beneficiază de două zile în plus de odihnă, îl vor avea din nou în formaţia de start pe bulgarul Dimitar Berbatov, fără de care, în ultimele două jocuri, United nu a reuşit să marcheze.
Ambele echipe ale oraşului Manchester au un sezon bun, City şi United calificându-se deja pentru partidele din "primăvara" Cupei UEFA, respectiv Ligii Campionilor. În Premiership, United a strâns 25 de puncte în 13 etape şi ocupă locul trei în clasament, în timp ce City ocupa un modest loc 11, cu doar 17 puncte acumulate în 14 jocuri.
127 de ani de isotrie
Prima întâlnire între cele două echipe a avut loc în noiembrie 1881, când West Gorton, viitoarea City, a pierdut cu scorul de 3-0, partida de pe teren propriu, cu Newton Heath, viitoarea United. Cele două echipe s-au duelat pentru prima oară în cea mai importantă divizie a fotablului englez în decembrie 1906. City a câştigat acea partidă cu 3-0, iar veniturile rezultate în urma vânzării biletelor au atins 1.000 de lire sterline, o sumă foarte mare pentru în