Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Citröen C5:Frumoasa franţuzoaică

Publicat in Jurnalul, duminică 30 noiembrie 2008 ·

C5 s-a metamorfozat complet faţă de trecut, iar actuala generaţie poate sta oricând lângă concurenţa germană cu tradiţie pe clasa medie. Sunt maşini de care te îndrăgosteşti din prima clipă. La fel au stat lucrurile şi în cazul noului Citroen C5, superba realizare a inginerilor francezi din ultimul an, maşină pe care, dacă aş fi câştigat la loto, n-aş mai fi înapoiat-o dealer-ului după test.

DESIGN SUPERB. Fără îndoială, primul atu al noului C5 este aspectul exterior. Impresionează instantaneu prin bunul gust cu care a fost desenat totul, de la elegantele stopuri din spate până la blocurile optice de pe faţă. Pe scurt, maşina este realmente hot, atrăgând privirile tuturor participanţilor la trafic (şi nu numai ale lor), indiferent de gradul de actualizare privind noutăţile auto. Pentru a tuşa şi mai mult evoluţia faţă de generaţia anterioară, constructorul a adaptat şi luneta de la mai luxoasa C6, efectul fiind că acum C5 se prezintă ca un Sedan veritabil. Singura parte care încă păstrează linia clasică a mărcii este cea frontală, cu deja celebrele baghete cromate care formează logo-ulfirmei.

La interior, volanul cu ax fix prezentat iniţial la C4 tinde să devină o caracteristică a mărcii şi a rezistat transformărilor, acesta fiind prevăzut cu o grămadă de comenzi pentru sistemele de bord, gen cruise-control, sistem audio, telefon, computer de bord). Avalanşa de tehnologie a atins şi scaunul şoferului, care poate face masaj la spate. Materialele folosite la realizarea interiorului sunt de cea mai bună calitate, piele pe bord la modelul testat cu inserţii textile şi de aluminiu pe consola centrală. În ceea ce priveşte bordul, acesta are parte de instrumente excelent realizate, existând trei ceasuri care se prezintă într-un melanj perfect de clasic şi viitor, şoferul primind în mod digital toate informaţiile furnizate de computer. Spaţiul este şi el l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 21 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 48 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

FRF a decis modificarea datei de disputare a Supercupei României

Mediafax acum 34 minute
„În urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României şi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă, aferente sezonului 2025-2026. Pentru a asigura o perioadă optimă de p

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum o ora
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 19 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°