Greu, dacă nu imposibil de rezistat în faţa unei cărţi al cărei titlu conţine cuvântul “inutil”. Apar mereu volume cu titluri ispititoare,cum ar fi “Cea mai mare carte a informaţiilor inutile”, prezentat drept publicaţie oficială a societăţii pentru difuzarea informaţiilor care nu aduc nici un folos.
Criteriul de selecţie fiind bine definit, clasificarea este previzibilă: arte şi divertisment, familii regale, corpul uman, religie, legislaţie, sport, limbă şi literatură, animale, hrană şi epitafuri.
Putem afla că diferenţa dintre Chip şi Dale (din desenele animate) constă în numărul de dinţi, Chip are unul, Dale doi. Un fetus are amprente digitale bine definite cu şase luni înainte de naştere. Ficatul unui adult este de cinci ori mai greu decât inima. În Mongolia să scoţi limba la musafiri este considerat un gest de politeţe. Dacă îţi lipeşti guma de mestecat pe nas în Somalia poţi fi amendat. Întrebate ce preferă, sex sau ciocolată, 70% dintre femei aleg ciocolata.
Maria Antoaneta i-a cerut scuze călăului, pe care îl călcase pe picior, înainte de a fi ghilotinată. Faimosul guru indian Meher Baba a spus “nu vă necăjiţi, fiţi fericiţi” în 1925, după care a tăcut timp de 44 de ani, până când a murit, în 1969. Acele maşinii de cusut pot fi reascuţite dacă le trecem de mai multe ori prin glaspapir. Vacile pot simţi un miros de la o depărtarede 10 kilometri. Amenda pentru conducere în stare de ebrietate în Danemarca este egală cu salariul pe o lună. În fine, Belgia este singura ţară din lume în care filmele nu pot fi cenzurate.
Această înşiruire de informaţii lipsite de utilitate imediată, care pot fi citite cu plăcere în săli de aşteptare, în tren sau avion, poate avea efecte neaşteptate. Orice banalitate, mai exact banalitate numai la prima vedere, ar putea fi un punct de plecare, de inspiraţie, pentru un om de ştiinţă, inevitabil înclina