Satul Urleta e situat la câţiva kilometri de Câmpina. Aici, în vechea biserică, declarată acum monument istoric, viitorul fondator al Madrigalului întemeia primul cor, cu tinerii din sat.
De mic a luat "în piept" greutăţile vieţii. "Când aveam patru ani şi jumătate, tatăl meu, lăcătuş mecanic la Steaua Română din Câmpina, a murit într-un accident de muncă, în schelă. Mama a rămas văduvă la 24 de ani, cu patru copii, eu fiind cel mai mare. Pe sora mea mai mică a născut-o la trei luni după moartea tatei. Mama nu s-a recăsătorit. Şi-a găsit însă un mod frumos de a-şi alina durerea, un echilibru sufletesc în cântec – era o foarte bună soprană – a început să cânte în cor. Unul dintre modestele coruri care existau la sate. Cântam şi noi cu ea, eu, cu frăţiorul meu pe când aveam 6-7 ani", îşi aminteşte cu nostalgie maestrul Marin Constantin.
LA ŞCOALĂ. Chiar şi aşa, orfani de tată, cei patru copii au avut o copilărie fericită. "Mama era tristă întotdeauna dar era credincioasă şi ne ducea la biserică. Ea ne-a insuflat credinţa în Dumnezeu", ne-a povestit doamna Maria, sora cea mai mică a maestrului. Rămasă fără sprijinul soţului după şase ani de căsnicie şi cu patru copii de crescut, văduva a muncit pentru a-şi da copiii la şcoală. Pe Constantin l-a dat la Şcoala Normală din Buzău. Călăuzit de învăţătorul său, Vasile Popa, cel care a urmărit pas cu pas plăsmuirea viselor copilului pasionat de muzică, maestrul Marin s-a îndreptat spre Şcoala Normală motivul fiind acela că în scurt timp devenea salariat. Avea o bursă, învăţa foarte bine. La Buzău "Mama ne povestea că învăţătorul îi spunea că trebuie să-l dea neapărat la şcoală. El avea o vioară şi cânta la ea. Nu mai ştiu de unde o avea, mi se pare că învăţătorul de aici i-a dat-o. Când era la Şcoala Normală, fratele mamei îl ducea la Ploieşti, la gară, cu căruţa. O dată l-a dus şi până la Buzău
