Ceremonialul militar şi parada portului popular au reprezentat principalele puncte de atracţie ale manifestărilor desfăşurate luni, de Ziua Naţională la Alba Iulia, informează Agerpres.
Mii de persoane au asistat la cele două evenimente, desfăşurate pe Bd. 1 Decembrie 1918, câteva sute de oameni privind din balcoanele blocurilor din zonă defilarea militară şi parada portului popular. În cadrul ceremoniei militare desfăşurate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, au defilat detaşamente constituite din militari profesionişti, studenţi şi elevi aparţinând Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene ale Armatei României şi jandarmi din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Primele două detaşamente au fost constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie “Dragonii Transilvani” Dej, din Brigada 81 Mecanizată Bistriţa, participanţi la diverse misiuni internaţionale de menţinere a păcii, respectiv din vânători de munte din Brigada 61 “General Virgil Bădulescu”, Batalionul 26 “Avram Iancu” Brad, care au început instruirea în vederea participării la misiunea ISAF/Afganistan, începând cu 2009.
Al treilea detaşament a fost alcătuit din militari ai Batalionului 498 Paraşutişti “Smaranda Brăescu” Bacău, unitate specializată în ducerea acţiunilor de luptă ca forţă aeropurtată, independent sau în cadrul unei grupări de forţe. Militarii acestui batalion au participat la misiuni în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Angola, Irak, Afganistan, Kuweit şi Congo. Au urmat detaşamentele Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu şi Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost reprezentat de un detaşament al Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş, având în componenţă jandarmi care au participat la diverse misiuni internaţionale de menţinere a păcii. @N